La ce emisiuni se uită Dan Negru. ”Spre DISPERAREA soției mele”

Publicat: 07 11. 2023, 11:30

Dan Negru, în vârstă de 52 de ani, a dezvăluit la ce emisiuni de televiziune din România și din străinătate obișnuiește să se uite. Spre disperarea soției mele”, a mărturisit acesta.

În urmă cu ceva timp, după foarte mulți ani, prezentatorul de televiziune Dan Negru a renunțat la colaborarea cu postul de televiziune Antena 1. Acesta a apărut la postul de televiziune Kanal D. Dan Negru prezintă un quiz show la Kanal D. Este vorba despre ”Jocul cuvintelor”. De asemenea, tot la Kanal D, Dan Negru moderează emisiunea “Tu urmezi”(numele formatului original: “Next One”).

În plan personal, Dan Negru este căsătorit de foarte mulți ani cu Codruța, care este medic stomatolog. Cuplul are doi copii, Dara și Bogdan.

Dan Negru a dezvăluit, pentru revista Avantaje, ce emisiuni TV din țară și din străinătate obișnuiește să urmărească. Acesta a afirmat că toate, spre disperarea partenerei sale de viață.

La ce emisiuni se uită Dan Negru. ”Când nu le pot urmări, le pun la înregistrat și seara mă uit”

 

”Toate, spre disperarea soției mele, mă uit la toate prostiile. Nu ratez nimic, niciun format de televiziune. Când nu le pot urmări, le pun la înregistrat și seara mă uit. Eu mă uit cu ochii de profesionist, mă uit cum arată, sunt atent la cum sunt puse luminile, la ce zice prezentatorul, cum explică formatul. Asta este disperarea cea mai mare a celor de acasă, că am niște recordere cu care poți să înregistrezi toate programele de televiziune. Firește că nu urmăresc cuvânt cu cuvânt, dar seara stau până la trei și văd tot ce a fost în timpul zilei”, a declarat Dan Negru.

Prezentatorul TV a comentat și despre formatele de succes pe care le-a prezentat de-a lungul anilor.

”Nu m-aș mai întoarce niciodată la un vechi format al meu, deși, și o spun acum chiar cu aroganță, și să îmi ierte cei care citesc aroganța asta, eu nu am avut nici un format ratat. În ăștia 25 de ani, dacă le luăm pe rând, nici unul nu a fost ratat, începând cu „Jocul cuvintelor” din prezent și continuând cu „Next star’, „Ciao, Darwin!”, Revelioanele. Nu am avut nici unul care să fie un eșec. Dumnezeu m-a ocrotit. Nici nu am avut formate uriașe. Lazarov m-a învățat în primul rând să nu fiu omul unui singur format. Și am făcut emisiuni și cu copii, și cu cuvinte, și cu blonde, și Revelioane – și toate au fost hit. Ăsta este secretul: să nu fii prizonierul unui singur format. Nu sunt nostalgic, cred că vremea lor a trecut”, a spus acesta.