Lora spune care este PREȚUL celebrității. ”Nimic cu adevărat bun și important nu e ușor”

Publicat: 06 09. 2024, 12:30

Laura Petrescu, cunoscută sub numele de scenă Lora, a vorbit despre prețul celebrității. ”Nimic cu adevărat bun și important nu e ușor”, a spus artista.

Lora, în vârstă de 41 de ani, este unul dintre numele importante din industria muzicală din România. Cântăreața are o carieră de succes și de-a lungul anilor a lansat numeroase melodii care au devenit hituri.

În plan personal, Lora a fost căsătorită cu comediantul Dan Badea, însă povestea lor de dragoste nu a avut un final fericit. După doi ani de mariaj, pe 13 octombrie 2014 cei doi au divorțat oficial. În prezent, Lora formează un cuplu cu Ionuț Ghenu. Acesta din urmă a avut o relație cu actrița Doinița Oancea.

Într-un interviu pentru revista Viva, Lora a vorbit despre prețul faimei, dar și despre sacrificii, compromisuri, răutăți și invidii în domeniul în care activează.

Lora spune care este prețul celebrității. ”Cred că în orice domeniu există cei care te susțin să evoluezi și cei care vor să te elimine pentru că ești competiția protejaților lor”

 

”Nimic cu adevărat bun și important nu e ușor. Dar eu am rămas mereu verticală și am învățat să spun „nu când „greul a devenit „rău. Am cunoscut tot felul și toate felurile de oameni care se perindă prin industria asta. Unii rezistă pentru că sunt buni în ceea ce fac, alții rezistă pentru că fac orice pentru asta. În prezent, e un domeniu în care impostura nu este contestată, pentru că nimănui nu-i pasă cu adevărat. Oamenii potriviți care vin cu „pretenții sunt considerați dificili și, încet, dar sigur, excluși. Cumva se caută mai mult ca publicul să se simtă superior celor care apar la TV. Superioritatea asta creează dependență și falsa senzație că suntem bine prin comparație”, a declarat Lora.

”Preferăm să fim regi peste artă, peste talent și merite. Apreciem puterea de cumpărare a orice și ne convine să uităm că cele mai importante lucruri nu sunt de vânzare. Am avut șansa să cunosc oameni minunați și în muzică, și în televiziune, de la care am învățat enorm, dar am lucrat și cu oameni care au avut grijă să mă facă să mă îndoiesc de capacitățile și calitățile mele. Cred că în orice domeniu există cei care te susțin să evoluezi și cei care vor să te elimine pentru că ești competiția protejaților lor”, a adăugat artista.