Lucrurile pe care nu le știai despre actorul Alex Bogdan. ”Sunt multiplu MEDALIAT”

Publicat: 23 01. 2024, 17:30

Actorul Alex Bogdan, în vârstă de 37 de ani, a făcut dezvăluiri din trecutul său. Acesta a făcut sport de performanță și are numeroase medalii la competiții.

 

Alex Bogdan este cunoscut ca actor. A absolvit Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, Teatru și Film în anul 2008.

Un lucru mai puțin știut despre Alex Bogdan este că acesta a practicat sportul de performanță. A făcut atletism și are în palmares numeroase medalii, după cum a povestit pentru revista Viva.

Lucrurile pe care nu le știai despre actorul Alex Bogdan. ”Aur la lungime, la octatlon, la aruncarea greutății, am record național la octatlon care rezistă de 21 de ani. În lumea atletismului, chiar eram cineva”

 

”Sunt multiplu medaliat la concursurile naționale de atletism. Nu știu exact câte medalii am, dar sunt ceva. Aur la lungime, la octatlon, la aruncarea greutății, am record național la octatlon care rezistă de 21 de ani. În lumea atletismului, chiar eram cineva. Mi-aș dori eu să am perfomanțe asemănătoare în actorie sau regie, dar e mai greu. Cu timpul, cine știe, poate o să reușesc. Încă nu am am atins nivelul în actorie la care visez, dar sunt pe drumul cel bun, sper”, a detaliat Alex Bogdan.


Acesta a fost nevoit să renunțe la sport la vârsta de 20 de ani, în urma unei accidentări:

”Am învățat târziu în viață că totul se întâmplă cu un scop. La momentul acela, am crezut că viața mea se sfârșește. Ani de zile de antrenamente dure aruncați la gunoi. Nu m-am încălzit cum trebuie înaintea unei probe și am făcut o ruptură de mușchi. Am făcut tot felul de tratamente, masaje, băi cu nămol și, până la urmă, m-am reparat. Dar la cap n-am reușit să mă repar, așa că n-am mai fost la capacitatea mea maximă. Știam că e finalul de cursă pentru mine și chiar eram panicat, pentru că nu știam ce să fac mai departe. Nu excelam la școală, nu prea aveam pasiuni. Atletismul era viața mea. Dar cred că m-a ajutat mult că eram foarte șugubăț, așa că a devenit limpede că trebuie să mă îndrept către actorie. De acolo, e istorie”.