NADIA Comăneci și Arnold Schwarzenegger, antrenament de fitness în parc. VIDEO viral cu cei doi
Nadia Comăneci și Arnold Schwarzenegger sunt buni prieteni și nu o dată au arătat lumii cât de bine se înțeleg.
În ultima filmare, cei doi apar într-un parc, în timpul unor exerciții de fitness.
Nadia, Arnold și numărul 10
Pe filmare, care a fost urcată de Nadia pe contul personal de Facebook, vedeta Hollywoodului apare lucrând la un aparat de fitness în timp ce fosta mare gimnastă îl supraveghează.
Imaginile sunt surprinse într-un spațiu în aer liber, dotat cu aparate de fitness. Nadia numără mișcările lui Arnold și când ajunge la 10 îi spune acestuia că este numărul ei favorit.
„Îți mulțumesc pentru că mă inspiri”, îi răspunde Arnold la finalul exercițiului. „Stimulentul de vineri@ gimnastul de aur Arnold Schwarzenegger”, a scris Nadia Comăneci pe Facebook.
Filmarea a devenit foarte populară pe rețeaua de socializare, imaginile fiind urmărite și comentate de mii de persoane.
Nadia Comăneci și Arnold Schwarzenegger mai apărut împreună în imagini video publicate pe rețelele de socializare atât de celebrul actor, cât și de fosta mare gimnastă.
Cei doi locuiesc în California și sunt prieteni de mult timp.
În altă ordine de idei, recent, Arnold Schwarzenegger a demonstrat că, la nevoie, poate fi și …asfaltator. Ajuns la vârsta de 75 de ani, vedeta cinematografiei americane a astupat o groapă care apăruse pe o stradă din cartierul în care locuiește și a filmat momentul, postându-l pe rețelele de socializare.
Deranjat de lipsa de implicare a comunității, dar și de nepăsarea autorităților locale, Arnold Schwarzenegger a trecut la munca de jos.
În plus, fostul guvernator al statului California a transmis următorul mesaj – nu te plânge, acționează, nu aștepta, fă tu!
Citește AICI cum a astupat Arnold Schwarzenegger o groapă și vezi imagini cu filmarea care s-a viralizat pe social media.