NSYNC se relansează în componența sa originală după o pauză de 20 ani
NSYNC, unul dintre cele mai de succes grupuri muzicale de la sfârşitul anilor 1990, a lansat vineri, 29 septembrie 2023, primul single în componenţa sa originală după o pauză de peste 20 de ani.
Cântecul este extras de pe coloana sonoră a filmului de animaţie „Trolls Band Together”, informează USA Today.
Cine sunt componenții trupei NSYNC
„Better Place” este primul cântec pe care Justin Timberlake, JC Chasez, Chris Kirkpatrick, Joe Fatone şi Lance Bass l-au înregistrat din nou împreună după ultimul album de studio al formaţiei americane, „Celebrity”, lansat în 2001.
Justin Timberlake, care asigură vocea personajului Branch din franciza cinematografică „Trolls”, a distribuit pe reţelele de socializare o înregistrare video ce prezintă cvintetul american într-un studio de înregistrări în timp ce lucra la noul single.
Timberlake, clasat în fruntea topurilor muzicale şi cu piesa „Can’t Stop The Feeling!”, single-ul principal de pe coloana sonoră a filmului „Trolls” (2016), este, totodată, producător executiv şi a compus şi a interpretat piese noi de pe coloana sonoră a filmului „Trolls Band Together”, care va fi lansat luna viitoare.
Într-un mesaj distribuit pe Instagram, Lance Bass a declarat că „single-ul Better Place este o scrisoare de dragoste către toţi fanii care au alcătuit incredibilul nostru sistem de sprijin”.
Înfiinţat în 1995 în oraşul Orlando, din statul american Florida, grupul NSYNC a câştigat admiraţia a milioane de fani datorită unor cântece precum „I Want You Back”, „Tearin’ Up My Heart” şi „Bye Bye Bye”.
Trupa a decis să ia o pauză în 2002 şi, în cele din urmă, s-a destrămat, însă Justin Timberlake a reuşit să îşi construiască, apoi, o carieră solo de succes. Grupul american a cântat pentru ultima oară pe scenă în componenţa sa originală în 2013 la gala MTV Video Music Awards (VMAs).
Membrii formaţiei s-au reunit încă o dată la ediţia din 2023 a aceleiaşi gale, desfăşurată în urmă cu două săptămâni, când i-au atribuit cântăreţei Taylor Swift premiul VMA la categoria „Best pop”.