Silviu Prigoană își plănuise ÎNMORMÂNTAREA de acum 8 ani: „Nu sunt colivar. O să mă bârfească poporul român”
Silviu Prigoană, care s-a stins din viață la data de 12 noiembrie, la Bran, își plănuise de acum opt ani înmormântarea.
Silviu Prigoană se gândise încă din 2016 cum ar vrea să se desfășoare funeraliile sale, atunci când își va lua „adio” de la această lume.
În urmă cu opt ani, Prigoană a declarat că nu își dorește o ceremonie fastuoasă, în stil tradițional, cu mâncare, preoți și bani cheltuiți. Afaceristul a mărturisit ca își dorește ca trupul său neînsuflețit să fie incinerat.
„M-au pus pe gânduri ultimele evenimente de acest fel și dacă până acum anunțasem doar familia, acum fac anunțul public și că vreau să fiu incinerat.
De ce aleg asta? Simplu! Nu sunt de acord cu circoteca și nu sunt colivar.”, a declarat Prigoană la acea vreme.
„Aparținătorii mei știu deja care îmi este dorința și vor ști cum să procedeze. O să mă bârfească poporul româ pe mine și familia mea, dar, mă scuzați, la mine în Ardeal nu sunt obiceiurile astea”, a explicat afaceristul.
Afaceristul a mai explicat, la acel moment, că în Ardeal există o sărbătoare, Luminația, celebrată la 1 noiembrie, unde fiecare aprinde o lumânare pentru ruda lui.
Silviu Prigoană ar putea fi înmormântat lângă fiul său
Urna cu cenușa lui Silviu Prigoană ar putea fi depusă alături de mormântul fiului său, Darius Ioan, care a decedat la doar trei săptămâni de la naștere, în urmă cu 15 ani. Tot în acel cimitir este înhumat și tatăl afaceristului, Vasile Prigoană, care a murit în vara acestui an.
Este vorba Cimitirul Evanghelic Lutheran, de pe Șoseaua Giurgiului, foarte aproape de Cimitirul Bellu.
Citește și:
Adriana Bahmuțeanu, despre cauza MORȚII lui Silviu Prigoană: „Nu cred că s-a înecat”