Situația grea prin care a trecut Elisabeta Turcu într-un turneu. ”Au venit cu TANCURILE pentru a ne scoate”
Elisabeta Turcu și-a amintit de o situație grea prin care a trecut într-un turneu. ”Au venit cu tancurile pentru a ne scoate”, a spus artista.
Elisabeta Turcu este o cântăreață de muzică populară din zona Munteniei. Elisabeta Turcu a venit pe lume la data de 17 septembrie 1954 în satul Oiești, județul Argeș.
Interpreta de muzică populară Elisabeta Turcu Juverdeanu este solista Ansamblului Doina al Armatei din 1979. De-a lungul anilor, artista a fost în numeroase turnee. Artista a povestit, pentru spynews.ro, ce a pățit în timpul unui turneu.
Situația grea prin care a trecut Elisabeta Turcu într-un turneu. ”Am stat de la ora 17:00, până a doua zi la ora 12:00”
Artista a rămas blocată în mașină pentru 20 de ore din cauza vremii nefavorabile și a fost nevoie de intervenția tancurilor.
”Eram angajată la Ansamblu Doina și am plecat în turneu în Moldova. Primul spectacol a fost la Buzău, iar cei de acolo ne-au transmis să nu plecăm mai departe pentru că s-au anunțat ninsori foarte, foarte mari. Directorul nostru s-a încăpățânat și am plecat spre Focșani. Înainte de Râmnicul Sărat am rămas blocați. Am stat de la ora 17:00, până a doua zi la ora 12:00 când au venit cu tancurile pentru a ne scoate. Acolo este câmpul deschis, viscolul era mare, zăpada era mare. S-a făcut un șir imens de mașini și am rămas blocați în trafic”, a detaliat Elisabeta Turcu.
”Am avut noroc că era prima zi de turneu și aveam pachețelele cu mâncare de acasă. Mi se păreau casele foarte aproape, vedeam luminile, iar noi fetele spuneam că mergem la casele oamenilor, însă dimineață am văzut cât de departe erau de fapt satul. Ce m-a impresionat cel mai tare în autocar, aveam mașiniști, unul dintre aceștia, un domn foarte tânăr a avut o criză de plâns, se vaita că îi vor râmâne copilașii singuri. Atunci a fost momentul când m-am speriat foarte tare”, a adăugat interpreta de muzică populară.