Sofia Vicoveanca a vrut SĂ ADOPTE un copil. ”Ne-am înscris pe listă să luăm o fetiță de 3-4 ani”
Sofia Vicoveanca, în vârstă de 82 de ani, a dezvăluit că, în urmă cu ani, a vrut să înfieze un copil. ”Ne-am înscris pe listă să luăm o fetiță de 3-4 ani”, a spus artista.
Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară. În ceea ce privește viața personală, Sofia Vicoveanca a fost căsătorită cu Victor Micu, care s-a stins din viață în anul 2003. Îndrăgita cântăreață de muzică populară însă nu a fost niciodată mireasă. Sofia Vicoveanca are un băiat pe nume Vlad.
Sofia Vicoveanca a vorbit despre fiul său într-un interviu pentru revista Viva. Artista a dezvăluit și că, în urmă cu ani, a vrut să înfieze un copil.
Sofia Vicoveanca a vrut să adopte un copil. ”Dar am fost a 24-a familie pe listă și singura familie fără copii. Până la urmă, nu am reușit să înfiem niciun copil”
”La venirea pruncului pe lume, mi s-a schimbat glasul cu o terță. Fiul meu a venit pe lume acum 52 de ani, în martie 1971. Atunci mi s-a schimbat vocea. Odată cu venirea glasului grav, mă simt teribil în doină. Băiatul meu lucrează în televiziune, cameraman la TVR. Am fost extrem de fericită că Dumnezeu mi-a îmbogățit sufletul dăruindu-mi acest pruncuț, pe Bogdan Vlad. Este un copil dăruit de Dumnezeu! Indiferent câți ani are el, pentru mine el rămâne pruncul meu, pentru totdeauna”, a declarat Sofia Vicoveanca.
”La momentul acela, eu și soțul meu deja aveam mulți ani de căsnicie și nu părea că voi fi mamă. În anii 70, când a fost prima mare inundație în Ardeal – atunci s-a văzut generozitatea românilor, unii au ajutat cu bani, alții, cu produse –, a apărut o listă a copiilor rămași orfani sau rătăciți în urma potopului pentru cei care își doreau să înfieze un copil. După ce m-am sfătuit cu soțul meu, Victor – Dumnezeu să-l odihnească! –, ne-am înscris pe listă să luăm o fetiță de 3-4 ani. Dar am fost a 24-a familie pe listă și singura familie fără copii. Până la urmă, nu am reușit să înfiem niciun copil. Ori au fost deja înfiați, ori și-au găsit părinții”, a mai spus binecunoscuta artistă.