Suma URIAȘĂ pe care au primit-o Ada și Tony Galeș pentru cele 5 săptămâni petrecute în America Express
Ada și Tony Galeș au fost eliminate de la America Express, cele două ajungând ultimele la finalul cursei. Ele au plecat, însă, acasă cu o sump frumușică, după cinci săptămâni de participare în competiție.
În ultima ediție a show-ului de la Antena 1, cele două au pierdut cursa pentru ultima șansă și au fost eliminate.
Conform informațiilor vehiculate în spațiul public, Ada și Tony Galeș ar fi încasat câte 1.500 de euro de persoană pentru fiecare săptămână petrecută în concurs.
Cele două au stat cinci săptămâni în America Express, motiv pentru care în conturi le-a intrat câte 7.500 de euro.
Așadar, mama și fiica au plecat acasă cu un total de 15.000 de euro.
Motivul pentru care au fost eliminate de la America Express Ada și Tony Galeș
Eliminarea a avut loc în urma unor provocări dificile, care au pus la încercare abilitățile fizice, de comunicare și strategice ale tuturor echipelor participante la cursa pentru ultima șansă.
Ada și Tony Galeș au avut parte de un start mai greu. Tony nu s-a simțit prea bine, acuzând dureri foarte mari în piept și i-a fost greu să respire, astfel că a fost nevoită să facă probele într-un ritm mai lent.
„Am aici lângă mine o echipă cum n-am avut niciodată! Cel puțin nu în America Express, dar cred că nici în Asia. O echipă care a fost model! N-am mai întâlnit o echipă care să citească plicurile atât de corect și care să înțeleagă probele și misiunile și să le facă cu atâta determinare și inteligență și corectitudine, istețime…
O echipă atât de armonioasă! Iubirea dintre ele se simte tot timpul, efectiv tot timpul! Nu cred că s-au certat vreodată cu adevărat Nu cred că fac asta vreodată în viața lor de zi cu zi. Voi transmiteți energia a două surori, a două prietene foarte bune. E despre iubire!”, le-a spus Irina Fodor, celor două după aflarea rezultatului.
Ada și Tony Gales au fost extrem de emoționate la ieșirea din competiție.
„Sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am trăit și pentru cât ne-am distrat și cu toate că ne-a fost greu, a fost una dintre cele mai intense experiențe pe care le-am trăit vreodată”, a spus Ada Galeș.
„Chiar dacă plecăm acasă, plec acasă cu foarte multă recunoștință și cu foarte, foarte multe amintiri! O sursă aproape inepuizabilă de povești, de istorie, de oameni de locuri”, a declarat și Tony Galeș.