Surpriză fabuloasă pentru Ela Crăciun, la împlinirea vârstei de 40 de ani
Celebra prezentatoare tv Ela Crăciun a avut parte de o surpriză de proporții din partea familiei și a prietenilor apropiați, care și-au propus să îi ofere un cadou de-a dreptul spectaculos, cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani: o vacanță surpriză într-o destinație necunoscută.
Asemenea vedetelor de la Hollywood, care doar se urcă în avion și pornesc către o destinație secretă, Ela Crăciun a aflat doar în momentul în care a aterizat că se află în Sicilia și că urmează să se cazeze într-un castel luxuriant, din care se va bucura de un weekend fabulos în superba zonă din sudul Italiei.
„I-am spus prietenei mele Magda, că anul acesta mi-ar plăcea să fiu surprinsă și vreau să mărturisesc că toți prietenii meu s-au agitat extraordinar de tare, la fel și sora mea, totul ca eu să primesc un cadou memorabil de ziua mea. Și așa a și fost. Nu am știut până în momentul în care am aterizat unde mergem. Chiar am vrut să fiu surprinsă și să mă bucur de locul în care mergeam. Au ales Sicilia, Taormina. A fost chiar o zi memorabilă, pe care nu o să o uit niciodată, o zi pe care am petrecut-o alături de oameni dragi. Ne-am distrat, ne-am simțit bine, ne-am odihnit și încărcat bateriile, iar pentru mine va rămâne pentru totdeauna o zi de neuitat”, a declarat Ela Crăciun despre cadoul inedit primit de ziua sa de naștere.
Dacă pentru mulți schimbarea prefixului este ceva presupune și multe rezoluții, planuri mărețe sau chiar nostalgii, nu este cazul Elei Crăciun care se declară extrem de încântată de evoluția noii sale cărți și deja începe lucrul pentru un al patrulea volum.
Mai mult, îndrăgita mămică vrea să se bucure pe cât posibil de momentul prezent și fiecare clipă petrecută alături de cei dragi.
„Nu îmi place să îmi fac planuri pe termen lung și trebuie să recunosc că împlinirea celor 40 de ani a venit cu sentimente noi, pe care nu le-am mai încercat până acum. Simt că sunt încă tânără și mai știu și că așa cum te simți, așa arăți, motiv pentru care intenționez să mă simt tânără mult timp de acum înainte. Cert este că am toate motivele de bucurie. Am o familie minunată pe care o ador și mă aflu la cea de-a treia lansare de carte, care deja se anunță a fi cel mai mare succes al meu”, a concluzionat Ela.
Cine este Ela Crăciun
Ela Crăciun este blogger de parenting, realizator TV și autorul a două cărți de succes pentru părinți „9 luni fără griji, 101 întrebari despre sarcină, cu răspunsuri de la specialiști” și „12 luni fără griji, 101 întrebări despre primul an de viață al bebelușului, cu răspunsuri de la specialiști”.
Prima carte a seriei de 101 întrebări a fost desemnată „Cea mai de succes carte despre sarcină lansată de o vedetă”, la Gala Performanței și a Excelenței.
De asemenea, a scris cartea „365 de mese fără griji! 101 rețete uşoare pentru diversificare şi copii mofturoşi”, care poate fi achiziţionată online, direct din magazinul Elei Crăciun.
Ela continuă să fie un lider în educarea părinților de bebeluși și împărtășește zilnic experiența sa de mamă a trei copii, Nicholas (3 ani), Alesia (10 ani), Alex (15 ani) pe Facebook și Instagram, activitate pentru care a obținut premiile de „Cel mai îndrăgit blog de vedetă” – Eva.ro, „Vedeta cu cel mai de succes blog de parenting” – Gala Excelenței și a Performanței, „Blogul de parenting cu cea mai spectaculoasă creștere” – Forbes for Kids.