Zanni, la un pas să fie ELIMINAT de la Survivor All Stars. Lovitură de teatru în show-ul de la Pro TV
Surpriza sezonului suprem al show-ului Survivor se va produce în episodul cu numărul 45, care va fi difuzat în această seară, la Pro TV. Favoritul All Stars, Zannidache, este la un pas să fie eliminat din competiție.
Cum imunitatea a fost câștigată, în episodul anterior, de Ștefania Ștefan, cărțile păreau făcute pentru o eliminare din rândul celor 4 ex-Faimoși rămași în concurs. Folosindu-se de avantajul numeric, cei 6 foști Războinici ar fi urmat să o voteze pe Ștefania Stănilă, în timp ce cealaltă Ștefania, Ștefan, ar fi nominalizat-o pe Ana Porgras.
Drept urmare, la duelul de nominalizare ar fi urmat să participe două Faimoase, una dintre ele urmând să plece acasă.
Zanni, șanse destul de mari de eliminare din competiție!
Calculele din baracă nu s-au potrivit însă absolut deloc cu realitatea din consiliul tribal. Asta pentru că Zanni a folosit o amuletă găsită în junglă, prin care putea să se salveze pe el însuși sau un coleg. Și a decis să o protejeze tocmai pe Ștefania Stănilă, astfel încât toate cele 6 voturi ale ex-Războinicelor au devenit, practic, nule. Și aici avea să înceapă „nebunia”!
Urmarea?! S-au luat în calcul doar cele 4 voturi ale foștilor Faimoși. Voturi care – lovitură de teatru – au fost toate diferite. Astfel, neexistând niciun criteriu de departajare, în urma votului general, au fost nominalizați pentru eliminare nu unul, ci PATRU concurenți. Bineînțeles, toți cu „sânge” albastru: Sorin Pușcașu, Andrei Ciobanu, Robert Moscalu și Alex Delea.
Dar adevărata surpriză avea să vină în urma nominalizării deținătoarei colanului de imunitate. Din răzbunare pentru cele întâmplate, Ștefania Ștefan l-a ales pe Zanni, câștigătorul sezonului al doilea al show-ului Survivor urmând să se dueleze cu cei patru ex-Războinici pentru a rămâne în competiție și existând șanse destul de mari ca el să fie cel eliminat.
Vă recomandăm să citiți și: