Simona Halep, epuizată după finala-maraton de la Dubai. „Acum sunt aproape moartă”. De ce s-a retras de la Doha
Simona Halep, favorita nr.1 a turneului de la Dubai, a câștigat sâmbătă finala cu Elena Rybakina, după un meci maraton, extrem de dramatic.
A fost un meci dramatic: Simona Halep a pierdut primul set (3-6), dar a revenit spectaculos în setul doi, impunându-se cu același scor (6-3). Fiecare game din setul al treilea a fost extrem de disputat, au fost răsturnări de situație și s-a ajuns la 6-6. S-a jucat aproape 2 ore și jumătate.
Este primul turneu câștigat de Simona Halep în acest an și al 20-lea din carieră. Ce a declarat Halep după meciul epuizant:
„În unele momente, nu am putut atinge mingea, dar am luptat din greu. Îmi place să joc aici și am dat totul. Acum sunt aproape moartă (n.r. de oboseală). Am crezut că termin meciul la 6-5, dar poate că eram prea încrezătoare. A trebuit să continui să lupt, dar cred că am dat tot ce am avut mai bun. E întotdeauna o săptămână minunată în Dubai. Am amintiri frumoase din toți acești ani în care am fost aici. De fiecare dată mă bucur când vin aici și încerc să câștig de fiecare dată”, a spus Simona Halep după meci, potrivit Prosport.ro.
Simona Halep câștigă turneul de la Dubai, după o finală trepidantă cu Elena Rybakina
Șeicii din Dubai îi vor înmâna Simonei Halep un cec cu suma de 696.860 de dolari, dublu față de suma pe care o avea asigurată dacă ceda în finala cu Elena Rybakina, revelația de 20 de ani din Kazahstan.
Potrivit site-ului WTA Tennis, Simona Halep a câștigat în acest an înaintea turneului de la Dubai 744.000 dolari, iar câștigul total din carieră s-a ridicat la suma impresionantă de 35.852.794 dolari.
De ce nu joacă Simona Halep la Doha
Simona Halep a decis să se retragă de la Doha, turneu care începe săptămâna viitoare. Motivul pare să fie legat de o accidentare a sportivei noastre.
Anunțul a fost făcut de cei de la WTA, fără vreo explicație. Simona ar fi intrat la Doha direct în turul al doilea, acolo unde românca ar fi întâlnit câștigătoarea duelului Anett Kontaveit (Estonia, 24 WTA) – Anastasija Sevastova (Letonia, 41 WTA).
Simona Halep a jucat accidentată în finala cu Elena Rybakina, însă asta n-a împiedicat-o pe jucătoarea noastră să obțină al 20-lea trofeu în carieră.
Tatăl Simonei Halep a lăudat-o pe fiica lui pentru atitudinea incredibilă, amintind că Simona a jucat cu o gâlmă la picior:
„Nicio clipă n-am crezut că nu poate câștiga Simona, dar poate că sunt subiectiv. Eu simt când este pe val, e ca o stâncă, e greu de trecut Simona, pentru că luptă până la ultima picătură de sânge. Ea are o gâlmă în talpă, îi este greu la serviciu, e un copil minunat, un cadou pe care Dumnezeu mi l-a dat”, a declarat Stere Halep, citat de Prosport.ro.