SOLICITARE. Avocatul Poporului solicită autorităților germane informații despre siguranța sanitară a muncitorilor români sezonieri
Avocatul Poporului a solicitat autorităţilor germane informaţii despre siguranţa sanitară a muncitorilor români sezonieri.
„În contextul dezvăluirilor din presă privind condiţiile în care sunt cazaţi şi lucrează muncitorii plecaţi din România pentru activităţi sezoniere în agricultură în Germania, Avocatul Poporului a trimis o scrisoare ministrului federal al Muncii din Germania, Hubertus Heil, precum şi preşedintelui Comisiei pentru petiţii din Parlamentul german, Marian Wendt, solicitând lămuriri privind situaţia muncitorilor români sezonieri”, informează un comunicat transmis miercuri Agerpres.
Conform sursei citate, Avocatul Poporului a solicitat autorităţilor germane să precizeze dacă angajatorilor germani li s-a permis aducerea muncitorilor sezonieri după ce au făcut dovada respectării, în locurile de cazare şi cele de muncă, a standardelor de igienă fireşti în această perioadă, ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla cu muncitorii sezonieri depistaţi cu coronavirus, dacă există posibilitatea instituirii izolării sau a carantinei, cu posibilitatea de a munci pentru muncitorii nou sosiţi, care trebuie să lucreze separat de ceilalţi angajaţi timp de 14 zile şi nu au voie să părăsească sediul companiei, ce se întâmplă cu muncitorii sezonieri care se îmbolnăvesc şi au nevoie de asistenţă medicală, cine le pune la dispoziţie medicamente şi în ce condiţii au acces la asistenţă medicală specializată în spital.
Avocatul Poporului menţionează că Germania nu are un omolog al Avocatului Poporului/ Ombudsman la nivel federal.