SPECIALIȘTII ANUNȚĂ când se va sfârși pandemia de coronavirus
Specialiștii italieni au făcut o serie de simulări pentru a estima când se va sfârși pandemia de coronavirus. Potrivit acestor estimări, în cazul în care calculele nu sunt greșite, s-ar putea ca epidemia de coronavirus să se încheie în perioada 5-16 mai.
Cotidianul Corriere della Sera, citat de stirileprotv.ro, a făcut o evaluare, pornind de la estimările analiștilor italieni.
„Aceasta este fereastra de timp care s-ar putea deschide în urma eforturilor depuse de o întreagă țară, cu 60 de milioane de locuitori: ziua 0 când nu se va mai înregistra nicio infecție nouă sau vor fi foarte puține și izolate”, scrie corriere.it.
Astfel, în funcție de tendințele actuale, în fiecare regiune din Italia și în toate zonele afectate de virusul ucigaș, ziua ZERO ar putea apărea de la jumătatea primei săptămâni din luna mai până la finalul celei de-a doua săptămâni a lunii.
Potrivit sursei citate, unele regiuni din Italia ar putea să reușească să pună capăt epidemiei mai repede decât altele. Astfel, în regiunea Trentino-Alto Adige, epidemia s-ar putea încheia pe 6 aprilie, Basilicata pe 7 aprilie, Valle d’Aosta pe 8 aprilie, iar Puglia pe 9 aprilie, potrivit datelor din tabelul prezentat de Corriere.it.
Estimările sunt publicate de Institutul Einaudi pentru Economie și Finanțe (Eief), un centru de cercetare universitar susținut de Banca Italiei, dar complet independent în cercetare. Centrul de cercetare, cu sediul în Roma, a început un studiu în acest sens.
Potrivit acestui studiu, sunt regiuni în care epidemia ar putea să dureze mai mult, fiind vorba despre cele mai afectate zone ale țării, cum ar fi Veneto, unde epidemia ar putea lua sfârșit pe 14 aprilie, Lazio (16 aprile) sau Calabria și Campania, câteva zile mai târziu.
Ultima regiune este Toscana, unde un final al epidemiei s-ar putea întrezări pe 5 mai.
Expert OMS: Epidemia ar trebui să se stabilizeze în curând în Italia
Un expert OMS pentru situații de urgență susținea, luni, că izolarea în casă şi alte măsuri stricte care sunt în vigoare în Italia de două săptămâni ar trebui să conducă în curând la o stabilizare a epidemiei de coronavirus, dar este nevoie în continuare de precauţie.
“Sperăm într-adevăr că Italia şi Spania sunt aproape (de o stabilizare a situaţiei – n.r.), dar virusul nu va dispărea de la sine. Va trebui îndepărtat prin eforturi de sănătate publică”, a spus într-o conferinţă de presă la Geneva doctorul Mike Ryan.
În privinţa Italiei, “ar trebui să începem să observăm o stabilizare. Cazurile pe care le vedem astăzi reflectă expunerea din urmă cu două săptămâni”, a adăugat reprezentantul OMS, potrivit Agerpres.
Numărul deceselor de COVID-19 în Italia a crescut cu 812 în ultimele 24 de ore, ajungând la un total de 11.591, a comunicat luni Agenţia de Protecţie Civilă, un bilanţ pe o zi care inversează tendinţa de declin din ultimele două zile.
În schimb, numărul cazurilor noi de infectare s-a majorat cu doar 4.050, cea mai scăzută creştere în 24 de ore începând din 17 martie. Bilanţul total a ajuns astfel de la 97.689, la 101.739.