DECIZIA CCR. Avocatul Poporului cere Guvernului anularea amenzilor prin OUG
Avocatul Poporului, Renate Weber, susține că Guvernul Orban ar trebui să anuleze prin OUG toate amenzile date pentru nerespectarea stării de urgenţă, după decizia CCR de astăzi, prin care le-a declarat neconstituționale.
„Ar fi înţelept din partea Guvernului, în funcţie de hotărârea CCR, să vină cu o OUG prin care să anuleze aceste amenzi, că îi spune amnistie sau altfel, în aşa fel încât să se aplice tuturor. Vorbim de lume necăjită care dintr-odată s-a trezit cu amenzi uriaşe”, a declarat Renate Weber, pentru Mediafax.
Ea a precizat că amenzile primite nu sunt anulate prin decizia Curţii Constituţionale, iar o eventuală ordonanţă de urgenţă trebuie dată pentru evitarea supraîncărcării instanţelor de judecată.
„Urmează să vedem ce spune decizia Curţii Constituţionale, dar sfatul nostru a fost timpul ca oamenii care se consideră neîndreptăţiţi să conteste în instanţă aceste amenzi, însă am înţeles că există un număr uriaş – Asociaţia Grefierilor spunea că ar fi vorba deja de 100.000 de plângeri, ceea ce un număr uriaş, iar asta ar însemna o sufocare a instanţelor”, a mai spus Weber.
„Noi am spus că textul de lege este total imprevizibil, pentru că de fapt nu avem o descriere a comportamentului contravenţional, ci numai o obligaţie generică de a respecta şi avem nişte sancţiuni uriaşe, cele mai mari din Europa. Ulterior am văzut că amenzile au fost date pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, ceea ce este clar neconstituţional”, a afirmat Avocatul Poporului.