Stațiunea de pe litoralul românesc care seamănă izbitor cu Grecia. Ajuns acolo, te vei simți ca în Santorini

Publicat: 07 07. 2024, 10:35

În perioada verii, mulți români preferă să călătorească în Grecia și să se bucure acolo de litoral, dat fiind că pe litoralul românesc, spun unii, condițiile nu sunt ca în Grecia, iar prețurile sunt exagerat de mari.

Însă calatorinbascheti.ro, în cadrul campaniei „Românie celor o mie de lumi”, prezintă o stațiune care seamănă cu Santorini și care se află chiar în România.

Sursa foto: Calator in Bascheti

Unele zone din Vama Veche, căci despre această stațiune este vorba, te pot duce cu gândul la Santorini. Zona Tagoo este un astfel de exemplu.

Sursa foto: Calator in Bascheti

În această zonă, până și construcțiile sunt de inspirație mediteraneană, de la arhitectură și până la albul fațadelor.

Stațiunea de pe litoralul românesc care ar trebui evitată cu orice preț în această perioadă

Stațiunea Venus de pe litoralul românesc, cândva o destinație populară pentru vacanțele de vară, se confruntă cu o criză ecologică majoră.

Munți de alge au acoperit malurile, emanând un miros greu de suportat care alungă turiștii și transformă vacanțele într-un coșmar.

În ultimele săptămâni, turiștii au raportat o invazie fără precedent de alge în Venus. Plajele sunt acoperite cu vegetație marină în putrefacție, iar apa este plină de resturi plutitoare.

Deși situația este neplăcută pentru turiști, experții explică faptul că fenomenul este natural și aduce beneficii ecosistemului Mării Negre. Citește mai mult…

Sursa foto: Calator in Bascheti