Prima pagină » Diverse » Stațiunea de pe litoralul românesc cu cea mai curată apă acum, în 2024

Stațiunea de pe litoralul românesc cu cea mai curată apă acum, în 2024

Stațiunea de pe litoralul românesc cu cea mai curată apă acum, în 2024

Suntem în plină vară iar concediile pe litoral sunt în toi, așadar stațiunile de la malul mării din țară sunt pline.

Deși fiecare stațiune de pe litoralul românesc are farmecul ei, există una care ar avea cea mai curată apă de pe litoralul românesc, fiind lăudată de toți turiștii.

Internauții au lăudat plajele din Venus pentru cea mai curată apă de pe litoral, stațiunea fiind recomandată pentru apa curată, liniștea, intrarea lină în apă. Aceasta este foarte potrivită și pentru cei care merg cu copiii în vacanță, iar turiștii de aici spun că în ciuda faptului că merg chiar și 20 – 30 de metri în larg, apa abia reușește să treacă peste cap,potrivit click.ro.

Venus, stațiunea recomandată de cei mai mulți turiști

Venus este o stațiune micuța și liniștită, situată între Saturn și Jupiter, însă a devenit tot mai populară în ultimii ani datorită atmosferei sale pline de farmec și a peisajelor naturale minunate. Cea mai mare parte a plajelor din Venus sunt amenajate, dar există și porțiuni sălbatice, liniștite, perfecte pentru relaxare și înot.

Pentru cei care iubesc sporturile acvatice, Venus oferă o gama largă de activități, de la scuba diving până la plimbări cu diferite ambarcațiuni.

Așadar, dacă își dorești să te bucurați de o vacanță liniștită și relaxantă la mare, Venus poate fi alegerea perfectă pentru un concediu senzațional.

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu