Modul în care muncitorii au „rezolvat” problema gropilor pe un trotuar din Galați a devenit viral pe internet. Lucrătorii au asfaltat inclusiv copacii din cauza excesului de zel. Atunci când lucrarea a fost finalizată, angajații și-au dat seama că ceva nu era în regulă și au revenit la locul faptei pentru a remedia greșeala.
Trotuarul de pe strada Bravilor din Galați a fost asfaltat atât de temeinic, încât nici pământul din jurul copacilor nu a scăpat, iar muncitorii nu au ratat nicio groapă.
Astfel, alți angajați cu târnăcoapele au venit să repare gafa „colegului care nu știa”.
Localnicii nu sunt siguri dacă şefii lor sau ei sunt responsabili.
„Eu nu ştiu dacă ei sunt de vină sau şefii lor! Lucrarea o faci după proiect!”, spune un bărbat.
„Faţă de cum era, e bine. Faţă de ce ar trebui, nu e bine! Să îi asfalteze e cea mai mare prostie, într-adevăr!”, comentează alţi localnici pentru observatornews.ro
Responsabili pentru lucrare sunt angajaţii societăţii de salubrizare a oraşului. Reprezentanţii primăriei au refuzat să ofere o explicaţie. În schimb, au transmis – printr-un comunicat scris – că o anchetă internă va stabili cum s-a ajuns la o astfel de situaţie.
„Este vorba despre greșeala unei echipe care a dat dovadă de exces de zel asfaltând integral acea porțiune de trotuar. S-a dispus remedierea în regim de urgență, precum și o anchetă internă în vederea luării măsurilor administrative corespunzătoare. Fiecare copac din oraș este important, prin urmare s-a intervenit foarte repede pentru salvarea arborilor din zonă”, declară reprezentanţii Primăriei Galaţi.
„Aşa se lucrează în România: 10 ingineri, 2 muncitori şi restul … claie peste grămadă! Să facă şi gropile alea, care sunt mai încolo şi în care dai cu roata”, spune un bărbat. „Treabă făcută de mântuială, ce să zic mai mult?!”, adaugă o femeie.
Muncitorii veniţi să remedieze greşeală au ieşit pe teren încă de la ora 7 dimineaţa.