Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică Băncii Europene de Investiții cu privire la finanțarea acordată grupului Maspex
Casa de avocatură Stratulat Albulescu a acordat asistență juridică Băncii Europene de Investiții cu privire la finanțarea acordată grupului Maspex.
Noua finanțare sprijină continuarea programului de dezvoltare durabilă și implementarea investițiilor strategice în soluții avansate din punct de vedere tehnologic în domeniul eficientei energetice și a materiilor prime, precum și creșterea eficientei producției și a logisticii. De asemenea, va acoperi investițiile în panouri fotovoltaice și pompe de căldură.
Investițiile vor fi realizate în regiuni din Polonia (Wadowice, Lowicz, Lublin, Tymbark, Tychy, Wasosz Dolny) și România (Vălenii de Munte).
- Banca Europeană de Investiții (BEI) oferă componenta de creditare Uniunii Europene. BEI este cea mai mare instituție financiară multilaterală din lume și unul dintre cei mai mari furnizori de finanțări pentru schimbările climatice.
- BEI se concentrează pe domenii precum climat, mediu, întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), dezvoltare, coeziune și infrastructură.
Maspex este cea mai mare companie privată din industria alimentară din Polonia și una dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est.
Compania este:
- (a) lider pe piață de sucuri, naturale și băuturi din Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Romania și principalul producător din Ungaria, Bulgaria, Lituania și Letonia
- (b) un jucător de top pe piață românească a apei
- (c) lider pe piață de paste, gemuri și sosuri și producător de top pe segmentul ketchup-urilor, mâncărurilor semi preparate și conservelor de legume în Polonia, (d) un producător de top al produselor semi preparate în Europa Centrala și de Est; (e) lider pe piață de votka și cel mai mare importator de băuturi spirtoase străine din Polonia.
Echipa Stratulat Albulescu care a asistat EIB cu privire la elementele de drept românesc a fost coordonata de Cristian Vlaicu (Partener și Coordonator al departamentului de Drept Bancar și Finanțări). Firma de avocatură care a coordonat tranzacția pentru BEI a fost Norton Rose Fulbright.