STUDIU. Intervenția umană a făcut ca Dunărea să fie mai scurtă cu 134 de kilometri
Conform datelor dintr-un studiu publicat de DPA, Dunărea s-ar fi micșorat cu nu mai puțin de 134 de kilomtri în ultimele secole. În cadrul studiului se mai arată că lungiumea fluviului a avut de sufeit din cauza activității umane.
Dunărea, cu 40% mai ingustă:
Studiul a fost realizat de o echipă internaţională care a analizat depozitele de sedimente ale fluviului. Cercetările au mai arătat de asemenea că Dunărea a devenit cu 40% mai îngustă de la jumătatea secolului al XIX-lea, a precizat departamentul pentru mediu al landului Bavaria.
„În partea superioară și mijlocie a Dunării, ingineria pe scară largă a transformat morfologia râului anterior, care fusese un fluviu complex situat într-un canal uniform pe întinderi mari. Prin utilizarea hărților istorice, au fost calculate modificările în lungimea Dunării. Lungimea râului a fost redusă cu 134 km, ceea ce înseamnă că Dunărea de Sus este acum 11%, iar Dunărea de mijloc este mai scurtă cu 4%. În plus, lățimea medie a râului a fost redusă cu aproximativ 39% în zona de sus și cu aproximativ 12% în Dunărea mijlocie. În Dunărea de Jos, lungimea a fost redusă marginal cu aproximativ 1%, iar lățimea medie cu 4% ”, se arată în raport. Aceste comparații se bazează pe diagrame și hărți care datează de la începutul secolului al XIX-lea. Cu toate acestea, acestea depind de disponibilitatea datelor din diferite țări, a declarat un reprezentant al proiectului DPC.
În urma intervenţiilor umane, sedimentele nu s-au mai putut scurge prin Delta Dunării în Marea Neagră.
În schimb, s-au format sedimente pe malurile fluviului care şi-a schimbat în permanenţă forma.
Cu o lungime de 2.850 de kilometri, Dunărea este al doilea cel mai mare fluviu din Europa, după Volga, pe teritoriul Rusiei.
Pe o distanță de 1.075 km, cursul inferior al fluviului se desfășoară pe teritoriul României, între localitățile Baziaș și Sulina, formând granița naturală cu Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina.