Șuier, patrupedul antrenat la Centrul Chinologic din Sibiu, s-a retras din activitate, după șapte ani în care a ajutat autoritățile române în lupta împotriva drogurilor. Vestea a fost dată de Eduard Ionescu, director în cadrul Direcției de Informare și Informații Publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care a povestit și cum a ajuns Șuier să facă parte din echipa MAI.
Eduard a relatat într-o postare pe Facebook cum l-a cunoscut pe Șuier, cu șapte ani în urmă.
„Povestea lui începe în anul 2018, atunci când dintr-o eroare am postat pe pagina de Facebook a MAI o poză cu un câine aflat pe peronul unei gări.
-Uite ce poză frumoasă am găsit, mi-a spus un coleg!
-Începe Neversea! Hai să o folosim. Scriem simplu:
Destinația-Constanța
Motivul-Neversea.
Postarea a fost făcută într-o zi de vineri. Nu mă așteptam să aibă succes. Într-un timp foarte scurt a strâns un 4,6 K de likeuri și foarte multe comentarii. Toate aveau legătură cu drogurile: mergeți să-i prindeți pe traficanți, găsiți drogurile etc”, povestește Eduard Ionescu.
Acesta a precizat că a fost contactat de un prieten că patrupedul pe care tocmai îl postase nu mai este în activitate, fiind bolnav, acasă la stăpân. Astfel, Eduard l-a sunat pe comandantul Centrului Chinologic de la Sibiu pentru a găsi un câine, iar Șuier a fost cel care i-a atras imediat atenția.
„În final, am rămas pe unul negru. Sun înapoi.
-Cel negru mă interesează. Spune-mi ceva despre el.
-Șuier? îmi răspunde comandantul și îmi spune că așa se numește. Când era pui nu lătra, ci scotea un fel de șuierat.
-Bun! El rămâne. Vezi că postez și îl leg de festivalul Untold care urmează.
-Ok! Cum crezi tu.
Eduard Ionescu își amintește cum prima postare cu Șuier a strâns aproape 17.000 de aprecieri, iar cei dela Festivalul Untold au comentat: „îl așteptăm pe Șuier”. Simpaticul Șuier a devenit celebrul peste noapte, mai ales că o televiziune a venit special la un festival pentru a-l filma pe „câinele polițist”.
„În acel moment mi-am dat seama că nu mai avem scăpare: trebuia să mergem la festival cu Șuier. După ce s-a organizat totul, în ziua de deschidere eram prezenți la Cluj. Organizatorii ne anunță că este o televiziune care vrea să filmeze câinele și ne indică locul unde suntem așteptați.
Îi spun conductorului că trebuie să mergem acolo. Nu va fi nimic deosebit, doar vor filma puțin pe Șuier.
-Dar eu nu sunt obișnuit cu interviurile, îmi spune el. Am trac!
-Păi, vor filma doar câinele atât.
Când ajungem la locul indicat, toate televiziunile locale ne așteptau cu dorința de a avea și câteva cuvinte de la conductor. Ce să fac? Îl trag deoparte și îi explic că va fi bine, că nu trebuie să aibă emoții și că e un moment bun și pentru el.
Când au început întrebările aveam emoții mai mari ca intervievatul. Îmi era teamă să nu se blocheze. După câteva minute, m-am liniștit. Totul decurgea bine.
Însă, la un moment dat, conductorul se apleacă spre Șuier, îl ia în brațe și începe să plângă.
-Șuier, Șuierul meu!
Am văzut mirare pe fețele tuturor, dar era și ceva frumos. Cumva iubirea omului față de câinele lui. Momentul trece cu bine și plecăm.
Pe drum îl întreb:
-Dar de ce ai plâns?
-Pentru el am plâns. Niciodată acest câine nu s-a bucurat de atâta apreciere cum am văzut astăzi.
-Atunci să știi că vom plânge împreună. Și vom plânge de bucurie, pentru că Șuier va fi cel cunoscut câine polițist din România”, a continuat acesta.
Eduard Ionescu și-a amintit cum publicul de la evenimente stătea la coadă pentru a face o poză cu prietenosul Șuier.
Duminică, 16 martie, Eduard Ionescu anunță că Șuier iese la pensie, după ce „în ultimii 7 ani a fost simbolul luptei antidrog”.
„Astăzi, după 7 ani am plâns iar. De bucurie pentru că Șuier este pe mâini bune, dar și de tristețe pentru că misiunea acestui minunat câine s-a încheiat. Astăzi, #Suier este la pensie.
Și-a făcut din plin datoria față de noi, oamenii. În ultimii 7 ani a fost simbolul luptei antidrog. Cu ochii lui parcă ne transmitea de fiecare dată că ei, câinii, există ca să ne apere.
Și nu vor nimic în schimb, poate doar puțină dragoste. Șuier, să ai o pensie lungă și să te bucuri sănătos de ea. Îți mulțumesc pentru toate clipele minunate petrecute alături de tine. Să știi că ai fost, ești și vei fi iubit pentru totdeauna).
Respect, Rareș! Știu că vei avea grijă de el ca de copilul tău. Câinele acesta chiar merită toată iubirea și aprecierea noastră!”, încheie acesta.
FOTO: Facebook Eduard Ionescu