SUPERBET GROUP decide eliminarea mesajelor comerciale din publicitatea stradală, la nivel național
Superbet Group anunță oficial că urmează să elimine toate panourile de publicitate stradală care conțin mesaje comerciale, măsura care se va implementa pe întreg teritoriul țării, în prima parte a acestui an.
Superbet, în calitate de lider al industriei de pariuri sportive din România, își asumă dezvoltarea unei strategii sustenabile de business, în care jocul responsabil și implicarea în comunitate reprezintă repere prioritare.
Compania noastră încurajează un dialog constant și deschis cu autoritățile care reglementează domeniul de activitate al jocurilor de noroc, precum și cu experți, locali și internaționali, în politici de joc responsabil și sustenabilitate.
În acest context, dorim să facem publică decizia noastră de a elimina toate mesajele comerciale din panourile publicitare stradale, acțiune ce se va finaliza în prima jumătate a acestui an. În perioada imediat următoare, Superbet va începe procesul de eliminare a acestor panouri publicitare, urmând a păstra doar mesaje outdoor care promovează jocul responsabil.
De asemenea, în virtutea acestui demers de auto-reglementare, unic în piața din România, ne asumăm angajamentul de a nu avea nicio formă de panouri de publicitate stradală, indiferent de mesaj sau dimensiune, pe o rază de 100 de metri față de instituțiile de învățământ liceale.
Grupul Superbet consideră că industria jocurilor de noroc din România funcționează într-un cadru complex de reglementări, fiind în deplină conformitate cu legislația la nivel național și european. De aceea, ne asumăm angajamentul de a colabora, în mod transparent, cu toate entitățile implicate în procesele decizionale care vizează domeniul nostru de activitate.
Fondat în anul 2008, Superbet este o companie de tech & entertainment, fiind liderul industriei de pariuri sportive din România. De asemenea, grupul este prezent în 10 țări, cele mai importante piețe fiind în România, Belgia și Polonia.
Între acționarii grupului se află și gigantul american Blackstone, cel mai mare fond de investiții din lume, care a realizat, în 2019, o investiție strategică minoritară în valoare de 175 milioane Euro.
Superbet este membru al IBIA (Asociația Internațională de Integritate în Betting) și singura companie românească premiată de patru ori în cadrul Central & Eastern European Gaming Conference cu trofeul de excelență în regiune – Cel mai bun Operator de Pariuri Sportive din Europa Centrală și de Est.
Cea mai influentă publicație a industriei global de profil, EGR (eGaming Review), a plasat Superbet Group pe locul 11 global în cadrul topului EGR Power 50 din anul 2022.