TEORIE ȘOCANTĂ. Economiștii propun SOLUȚIA pentru CRIZA GLOBALĂ: „Să ne prefacem că toate magazinele sunt GOALE!”

Dincolo de criza în care au intrat sistemele de sănătate din state puternice lovite de pandemia de SARS-COV2, ne așteaptă o criză, probabil, mai înspăimântătoare. Milioane de locuri de muncă sunt deja puse în pericol de pandemia care a întrerupt circuitele comerciale globale, iar statele se văd în situația de a se baza pe producția internă în cazul epuizării stocurilor de echipament medical de protecție. Și acesta este doar începutul. Dar ce vor să spună economiștii când ne sfătuiesc „să ne prefacem că toate magazinele sunt goale?”

Gene Callahan, profesor la Tandon School of Engineering din cadrul New York University și Joe Norman, cercetător la New England Complex Systems Institute publică un articol în revista theamericanconservative.com în care explică „fragilitatea” economiei globale, gata să se prăbușească în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, cei doi pornesc de la exemplul situației din 21 aprilie 2011, când s-au prăbușit serviciile gigantului online Amazon, care acoperă estul Americii de Nord. Prăbușirea a dat jos site-urile unor clienți mari, precum Quora, Foursquare și Reddit. A durat peste o săptămână până când Amazon a reușit să readucă sistemul online, iar unele date despre clienți s-au pierdut permanent.

Singura companie al cărei site nu s-a prăbușit a fost Netflix, explică cei doi autori. Serviciul online Netflix s-a dovedit a fi „antifragil” folosind un software pe care l-a numit „Chaos Monkey”, care „dădea jos” aleator serverele Netflix. Prin prăbușirea continuă a propriilor servere, Netflix a învățat cum să mențină totuși alte porțiuni din rețeaua sa în funcțiune. Și la momentul în care Amazon s-a prăbușit, Netflix a reușit, în mod excepțional, să se mențină.

„Acest fenomen este discutat de Nassim Taleb în cartea sa „Antifragile”: un sistem care depinde de absența schimbării este fragil. Companiile care s-au concentrat pe menținerea tuturor serverelor lor și funcționarea lor tot timpul au ieșit complet offline când Amazon s-a prăbușit. Dar compania care s-a expus la o mulțime de mici accidente a reușit să facă față marelui accident. Acest lucru se datorează faptului că modificările minore, „nedorite”, stresează sistemul într-un mod care îl poate face mai puternic.

Ideea antifragilității nu se aplică numai rețelelor de calculatoare. De exemplu, încercând să elimine variațiile minore ale cursului, politica băncii centrale poate face ca această economie să fie extrem de vulnerabilă la o recesiune majoră. Rularea numai pe benzi de alergare sau trasee face ca articulațiile să fie extrem de vulnerabile atunci când, să zicem, atleții se împiedică într-o gaură din trotuar.

Ce legătură are aceasta cu politica comercială? Din mai multe motive, cum ar fi focarul recent de coronavirus, fluxurile de mărfuri sunt supuse unor șocuri neașteptate.

Atât un regim de comerț liber „nelimitat”, cât și opusul său, cel al autarhiei complete, sunt fragile în fața unor astfel de șocuri. O politică comercială plasată undeva la mijloc, între cele două abordări, axată pe crearea unei economii mai adaptate pentru a se adapta la schimbările rapide este mai sănătoasă și mai salutară decât una extremă. Mai mult, provocarea intenționată a unor șocuri economice o poate imuniza la șocuri majore.

Economistul englez David Ricardo a subliniat, în mod corect, la începutul secolului al XIX-lea că, chiar dacă, dintre doi potențiali parteneri comerciali care doresc să tranzacționeze o pereche de bunuri, unul dintre ei performează în producția amândurora există totuși câștiguri potențiale din comerț din specializarea pe un anumit tip de produs.

Să zicem că Suedia poate produce atât mașini, cât și pulovere din lână mai eficient decât Scoția, însă, chiar dacă Scoția este relativ mai puțin slabă la producția de pulovere are totuși are sens ca Scoția să producă doar pulovere din lână și să facă comerț cu Suedia pentru mașinile de care are nevoie.

Teoria are niște limite.

Așadar, ce se întâmplă în Scoția dacă suedezii preferă brusc puloverele de păr din iac (produse în Tibet) și nu mai sunt deloc interesate de puloverele scoțiene? Prețul acestor pulovere se prăbușește, iar Scoția rămâne specializată în realizarea unui produs care nu poate fi vândut decât în pierdere.

Sau ce se întâmplă dacă Scoția nu mai este capabilă, din orice motiv, să producă pulovere, iar suedezii au nevoie de pulovere pentru a se încălzi? Suedezii au fost, poate, odată capabili să-și creeze propriile pulovere, dar au renunțat ca să adune toate resursele pentru a face mașini și chiar au pierdut cunoștințele despre confecționarea puloverului. Acum, pentru a se încălzi, suedezii trebuie să construiască rapid infrastructura și forța de muncă necesară pentru a face pulovere și să recâștige cunoștințele despre cum să facă acest lucru, întrucât scoțienii nu au fost numai furnizorii lor de pulovere, ci și singurul furnizor global de pulovere.

Astfel, vedem că situația specializării extreme duce la prăbușirea economiei locale atunci când este confruntată cu un efect de ordinul doi al unei schimbări dramatice a prețurilor relative sau a condițiilor de aprovizionare.

Acest lucru poate părea foarte teoretic, dar economiile se prăbușesc din cauza supraspecializării, determinate de sfaturile instituțiilor financiere internaționale.

De exemplu, o serie de economii africane, convinse să-și bazeze întreaga economie pe un singur bun în care aveau un avantaj comparativ (de exemplu, aur, cacao, petrol sau bauxită), și-au văzut economiile prăbușite atunci când prețul acelei mărfuri a scăzut.

Situația specializării extreme în producție devine și mai gravă în contextul unor pandemii, războaie, schimbări climatice extreme și alte asemenea șocuri. Tocmai am asistat la consecințele situației în care întreaga lume se bazează pe China într-un procent atât de mare pentru livrările și fabricarea de echipamente medicale.

Toate acestea sugerează că politica comercială, la orice nivel, ar trebui să aibă, ca obiectiv principal, încurajarea diversității în activitatea economică a acelui nivel.

Pentru a fi rezistent economic, fie ca entitate socială, fie ca este o națiune, regiune, oraș sau o familie, este necesar un amestec divers de resurse interne și externe pe care le poți utiliza pentru susținerea unui mix de produse și competențe. Chiar și pentru o persoană, specializarea totală și autarhia completă sunt pariuri proaste.

Dacă singura ta abilitate este să repari Sony Walkmen, probabil că ai fost destul de ocupat în 2000, dar până azi probabil că nu mai ai de muncă.

Autarhia individuală completă nu merge niciodată până la 100%: dacă vizionați videoclipuri pe YouTube ale unor persoane presupuse „încredere” care supraviețuiesc în pustie, le veți găsi folosind topoare, radio, ferăstrău, panouri solare, oale și tigăi, cămăși, încălțăminte, corturi și multe alte bunuri produse de alții.

În literatura tehnică, o astfel de diversitate la scări multiple este denumită „varietate multiscală”.

Într-un sistem care afișează varietate pe mai multe niveluri, nici o scară unică nu ține cont de toată diversitatea de comportament din sistem. Importanța practică a acestui lucru este legată de faptul că șocurile în sine vin la diferite niveluri.

Unele șocuri pot fi limitate la un oraș sau o regiune, de exemplu evenimente meteorologice locale, în timp ce altele pot fi mult mai răspândite, cum ar fi pandemia de coronavirus cu care ne confruntăm în prezent.

Un sistem cu varietate pe mai multe niveluri este capabil să răspundă la șocurile la scara la care apar: dacă o regiune se confruntă cu o secetă în timp ce o regiune vecină este fertilă, suplimentarea agricolă poate fi asigurată din regiunea abundentă. La o scară mai mică, dacă un câmp de cartofi este infestat cu un dăunător, în timp ce vacile de pe pășune sunt cruțate, familia care deține ferma va putea totuși să se hrănească și să furnizeze produse pe piață.

Pentru o persoană sau o familie, punerea în aplicare a unei astfel de politici economice poate crea unele dificultăți, dar nu există bariere instituționale care să o împiedice să încerce.

Să presupunem că, într-o săptămână, spuneți pur și simplu: „Să ne prefacem că toate magazinele sunt goale și să încercăm să obțineți doar ceea ce putem produce în curte sau am depozitat în casa noastră!” Cu o altă ocazie, poate, vedeți dacă vă puteți menține casa încălzită timp de câteva zile, fără contribuții de la companii de utilități.

Întreprinderile sunt, de asemenea, în mare parte lipsite de bariere instituționale pentru practicarea deconectării din lanțul de aprovizionare. O companie poate spune pur și simplu, „Suntem foarte dependenți de furnizorul X: săptămâna aceasta, nu vom comanda de la ei și să vedem ce putem face în schimb!”

Când ajungem la scara națiunii, lucrurile devin (cel puțin instituțional) mai complicate. Dacă Freedonia interzice dintr-o dată importul de mărfuri din Ruritania, chiar și pentru o săptămână, Ruritania este probabil să considere acest lucru ca un „război comercial” și poate foarte bine să meargă la OMC și să caute ajutor. Cu toate acestea, scopul acestei reorientări a politicii comerciale nu este de a promova ostilitatea față de alte țări, ci de a face propria țară mai rezistentă. O posibilă soluție la această problemă este aceea că un guvern național ar putea, în mod întâmplător, să cumpere toate produsele de un anumit tip dintr-o altă țară și să le depoziteze. Atunci furnizorul străin nu ar avea nicio plângere: mărfurile sale sunt încă achiziționate!

Dar producătorii autohtoni ar trebui să învețe să se adapteze la dispariția aprovizionării cu ulei de palmier din Indonezia, sau staniu din China sau ulei din Norvegia.

Criticii se vor plânge că o astfel de gestionare guvernamentală a fluxurilor comerciale, chiar și cu scopul nobil de a crea o economie antifragilă, va fi în mod inevitabil îndreptată spre scopuri mai puțin nobile, cum ar fi protejarea industriașilor puternici din punct de vedere politic. Dar ce? Nu este ca și cum desfășurarea comerțului liber nu a dat în sine rezultate perverse, cum ar fi acordul comercial NAFTA care a ajuns la peste o mie de pagini. Orice scop bun este probabil să fie deturnat, pe măsură ce trece prin grosolanul filtru politic.

Trebuie să învățăm să facem față întreruperilor din circuitul comercial global atunci când succesul nu este esențial pentru supraviețuire. Cu cât devenim mai buni în reacția la șocurile neașteptate, cu atât costul va fi mai mic de fiecare dată când ne confruntăm cu un eveniment dincolo de controlul nostru care necesită un răspuns adaptiv. Ar trebui să începem astăzi să dezvoltăm o economie antifragilă, provocând controlat perturbări și învățând să le depășim. Strategia poate părea „nebunească”. Dar strategia Netflix de a prăbuși în mod intenționat propriile servere, până când Chaos Monkey a dovedit că funcționează, a fost soluția salvatoare.”