Tomac propune instituirea stării de urgență: „Trebuie să declarăm stare de urgenţă. Recomand să luăm măsuri ferme care vor ajuta la evitarea unui dezastru”
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, consideră că măsurile împotriva răspândirii coronavirusului luate până în prezent în ţara noastră sunt utile, dar nu suficiente şi recomandă declararea stării de urgenţă şi un Guvern stabil pentru a gestiona această situaţie.
„Pentru că apar zi de zi noi cazuri de persoane testate pozitiv cu COVID-19, consider că măsurile luate până în prezent sunt utile, dar nu suficiente. De aceea, recomand să luăm măsuri ferme care vor ajuta la evitarea unui dezastru, aşa cum este el definit în lege. Trebuie să declarăm stare de urgenţă şi să dăm ţării un Guvern stabil în această săptămână pentru a gestiona cât mai eficient aceasta situaţie nefericită în care ne aflăm”