Prima pagină » Diverse » Topul mezelurilor cu RISCURI mai mici pentru sănătate. Nutriționist: „În primul rând citim eticheta. Coloranții de sinteză sunt foarte periculoși”

Topul mezelurilor cu RISCURI mai mici pentru sănătate. Nutriționist: „În primul rând citim eticheta. Coloranții de sinteză sunt foarte periculoși”

Topul mezelurilor cu RISCURI mai mici pentru sănătate. Nutriționist: „În primul rând citim eticheta. Coloranții de sinteză sunt foarte periculoși”

Mezelurile proaspete nu sunt de obicei o alegere sănătoasă, dar oamenii continuă să le consume. De exemplu, atunci când cumpărăm crenvurști, credem că cei mai colorați și roz pot fi cei mai apetisanți, dar adevărul e că sunt foarte periculoși.

Nutriționiștii atrag atenția asupra consumului de mezeluri și spun că există o categorie care poate fi consumată în siguranță. Astfel Cristian Mărgărit a dezvăluit la B1TV la ce ar trebui să fim atenți atunci când cumpărăm mezeluri și cum să ne asigurăm că sunt mai sănătoase și proaspete.

„În primul rând, citim eticheta și urmărim să cumpărăm un mezel, o carne procesată care să aibă o cantitate cât mai mare de carne, pentru că, paradoxal, există inclusiv astfel de produse, cum ar fi parizerul sau crenvurștii care au un conținut de carne foarte redus, dar există pe piață și produse care au, de exemplu, 80 sau 90 % carne. Deci acesta ar fi primul criteriu. În rest, pentru termenul de valabilitate, evident, iarăși ne vom uita pe etichetă și, desigur, urmează lista cu aditivii alimentari. Aici discuția este foarte largă. Din păcate, nu pot fi evitați pentru că acesta este modul de preparare, acesta este modul de fabricație. Putem alege și produse cu mai puțini aditivi pentru că ele există, dar din discuțiile mele cu producătorii, care au încercat să pună astfel de produse pe piață, din păcate, ele nu se vând pentru că prețul este puțin mai mare. Deci ar trebui să alegem calitate, să cumpărăm ceva mai bun, chiar dacă este o cantitate mai mică.

Și încă un aspect extrem de important la aceste produse din carne, care au și nitrit de sodiu, este să nu le încălzim, să nu punem acei crenvurști pe grătar sau pe plită, ci să-i facem fierți, de exemplu, așa cum au fost concepuți. Încălzirea produce alte substanțe nocive, care derivă din combinarea aditivilor cu anumite componente din carne”, a explicat nutriționistul.

Coloranții artificiali, un real pericol

Nutriționistul a fost întrebat despre crenvurștii roz, care nu sunt sănătoși și, totuși, de ce sunt puși la vânzare cu această culoare.

El a explicat că un produs care are o culoare atrăgătoare este un produs care se vinde mai bine, dar un produs care este sută la sută natural, deci fără coloranți, s-ar putea să nu aibă aceeași atractivitate pentru clienți. Colorantul din aceste produse poate fi și un colorant natural, deci nu este neapărat un pericol.

„De asta, noi întotdeauna spunem să citim cu atenție etichetele. Coloranții de sinteză (pentru că și alte produse se adresează, în special, copiilor) – coloranții de sinteză sunt foarte periculoși, în special, pentru copii. Vorbim și de dulciurile care sunt colorate în roșu, albastru, verde, nu doar de mezeluri și produsele din carne. Sunt extrem, extrem de periculoși pentru copii. Există chiar avertizări privind funcționarea sistemului nervos și afectarea stării lor psihologice. Deci, iată ce pericol pot reprezenta acești coloranți artificiali”, explică Cristian Mărgărit.

Topul mezelurilor mai puțin nocive

Cristian Mărgărit a fost întrebat și dacă există vreun top al mezelurilor mai puțin nocive.

„Putem să alegem un mușchiuleț sau o carne, care arată cât de cât a carne și apoi, desigur, tot ce înseamnă produse care sunt sub formă de pastă sau amestecuri din foarte multe ingrediente ar trebui, în general, evitate.

O pastramă, un mușchi file sunt acceptabile. Apoi, probabil, urmează salamurile crud uscate și pe ultimul loc aș pune aceste produse care sunt foarte greu de identificat din punct de vedere al ingredientelor: crenvusti, parizer – este o pastă acolo, care, până la urmă, poate conține absolut orice și foarte puțină carne”, spune el.

Nutriționistul a spus și cât de des putem mânca astfel de mezeluri astfel încât să nul, dăuneze sănătății. Există legătura inclusiv cu incidența leucemiilor în special în cazl copiilor, a avertizat el.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui evitate pe cât posibil mezelurile în cazul copiilor. În rest, pentru adulți, depinde de fiecare ce risc dorește să-și asume. Din păcate, știința aici le-a încadrat deja la grupa I de carcinogeni, deci sunt confirmate ca având acest efect extrem de nociv asupra corpului.

Cât mai rar, foarte greu de spus de la o persoană la alta, care este riscul real pentru că vorbim despre statistici, dar foarte important ca în rest să încercăm să avem o dietă sănătoasă, să includem legumele, fructele, deci să mâncăm cât de cât sănătos și, repet, foarte important să nu le punem pe grătar, să nu le prăjim, să nu le expunem la temperaturi mari, pentru că atunci riscul crește foarte mult”, mai spune nutriționistul.

Sursa foto: Arhiva Gândul