Prima pagină » Diverse » Tot ce trebuie să știi despre noul buletin cu cip. Ministrul Digitalizării: „Poate stoca o semnătură electronică” (EXCLUSIV)

Tot ce trebuie să știi despre noul buletin cu cip. Ministrul Digitalizării: „Poate stoca o semnătură electronică” (EXCLUSIV)

Tot ce trebuie să știi despre noul buletin cu cip. Ministrul Digitalizării: „Poate stoca o semnătură electronică” (EXCLUSIV)

Din august, românii se vor putea bucura de un stat mai puțin birocratic. Printre noile soluții se numără și buletinele cu cip – cărțile de identitate electronice. Mersul la ghișeu va putea fi evitat, iar cetățenii vor putea scăpa de statul la cozi pentru că noua carte de identitate le va permite accesarea serviciilor de la distanță. 

Primul buletin cu cip va fi emis pe 2 august

Românii vor avea o nouă carte de identitate de mărimea permisul auto. Buletinul va conține și un cip, dar și elemente de securitate suplimentare. Totodată, un cetățean poate refuza să dețină un card nou de identitate și poate opta pentru un format cu securitate întărită, dar fără microcip, explică Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Există din 2019 o directivă europeană privind creșterea gradului de securitate al documentelor electronice. Termenul până la care trebuie implemenată această prevedere este de 2 august 2021, data la care noi ne-am propus să lansăm aceste cărți de identitate. Obiectivul este de a folosi oportunitatea aceasta pentru a trece la un instrument de identitate mai modern”, spune ministrul Ciprian Teleman pentru GÂNDUL.RO.

Semnătura electronică și amprenta persoanei

Persoanele cărora le expiră actul de identitate vor beneficia de noul buletin electronic. În schimb, cei care refuză buletinul cu cip, pot alege cartea de identitate simplă, cu condiția că vor mai putea călători în baza lui în afara țării. În cadrul cipului atașat cărții de identitate va fi inserată imaginea a două amprente și fotografia persoanei respective.

Este un salt tehnologic faptul că acest document nou de identitate are o componentă electronică având mai multe roluri: cel mai important este că o persoană poate să fie identificată în sistemul electronic al statului. De asemenea, tehnologic este conceput să poată stoca o semnătură electronică. Această semnătură electronică noi am propus-o în Planul Național de Redresare și Reziliență ca fiind subvenționată pentru cei care vor să o stocheze. Nu este obligatoriu. Cum nu este obligatoriu pentru un cetățean să dețină un card nou de identitate și poate opta pentru un format cu securitate întărită, dar fără aceast microcip, mai spune ministrul Digitalizării și Inovării, Ciprian Teleman, pentru GÂNDUL.RO.

Ce aduce în plus și cu ce este diferit față de un buletin clasic

Ministrul Teleman spune că un aspect pe care buletinul cu cip îl aduce în plus este viteza de derulare a anumitor operațiuni pe care cetățenii le derulează, printe care, și identificarea lor în sistemele electronice.

„Vor exista și niște dispozitive de citire a acestor documente electronice, iar accesul va fi mai rapid. Spre exemplu, dacă acum pentru unele operațiuni oamenii trebuie să completeze chestionare pe hârtie, pe măsură ce noi vom adapta sistemele digitale ale statului ,completarea aceasta nu va mai fi necesară”, mai spune Ciprian Teleman.

Ministrul Ciprian Teleman, despre cloud-ul guvernamental: „Instituțiile statului vor fi interoperabile”

Datele cetățenilor vor fi stocate într-un „cloud guvernamental”, iar fiecare dintre instituțiile statului va avea acces la informațiile respective.

Acest cloud guvernamental înseamnă un sistem digital care va asigura păstrarea datelor în condiții de siguranță, date pe care Administrația Publică le folosește și în al doilea rând, cel mai important, este că va scuti cetățeanul să se plimbe de la o instituție la alta, pentru a rezolva anumite lucruri. Odată ce acest cloud va fi funcționa, instituțiile statului vor fi interoperabile. Spre exemplu, dacă pentru rezolvarea unei cereri înaintate de cetățean este nevoie de schimb de date între instituții, cetățeanul nu se va mai plimba de la o instituție la alta, ci va fi responsabilitatea instituțiilor să facă lucrul acesta folosind tehnologia. Odată ce te-ai identificat într-un punct de interacțiune cu statul, statul va fi obligat să transfere el informațiile. Este nevoie de întăriri legislative pentru că lucrurile acestea să fie funcționale, iar documentele electronice să aibă și greutate juridică”, mai spune ministrul Ciprian Teleman.

Sursă foto: Evidența Persoanelor

Tranziția completă poate dura și câțiva ani

Ministrul a mai spus că tranziția spre noile buletine și spre un sistem complet digitalizat poate dura și câțiva ani.

„Procesul poate dura câțiva ani. În adoptatea oricărui lucru nou există o curbă de adopție care are câteva segmente. Sunt unii oameni care vor să profite foarte repede de schimbările de tehnologie, sunt cam 13%, iar cu mijloace foarte bune de comunicare se ajunge și la ceilalți. Și întotdeauna rămân la final un grup de conservatori care ori nu vor adopta ori vor adopta atunci când vor vedea că lucrurile decurg foarte bine”, mai spune acsta.

Totodată, cartea de identitatea va fi universală și inclusiv copiii vor putea avea o carte de identitate, indiferent de vârsta lor.

Ce va conține noua carte de identitate electronică

  • denumirea statului;
  • denumirea documentului;
  • seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din șase cifre;
  • însemnele Uniunii Europene, cele 12 steluțe galbene,
  • denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
  • data expirării,
  • fotografia titularului;
  • codul numeric personal;
  • numele de familie şi prenumele;
  • cetăţenia;
  • locul naşterii;
  • sexul;
  • domiciliul.
  • semnătura electronică
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării obținut în urma studiilor urmate la FJSC și ... vezi toate articolele