Transportul public, INTERZIS în Iași. Circulă cu autobuzul doar cadrele medicale

Transportul public, INTERZIS în Iași. Circulă cu autobuzul doar cadrele medicale
Publicat: 24/03/2020, 19:05

Primarul Iașului a decis interzicerea folosirii transportului public, măsura urmînd a intra în vigoare de miercuri. Decizia are și câteva excepții, informează corespondentul Mediafax.

Decizia a fost luată în ședinta Comitetului Local pentru Situații de Urgență de marți.

“Începând cu data de 25 martie se interzice utilizarea transportului public de călători pe toate traseele din Municipiul Iași și zona exterioară acestuia, aflat în administrarea și exploatarea S.C. Compania de Transport Public Iași S.A.”, au anunțat reprezentanții primăriei Iași într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, cei care vor putea totuși circula cu mijloacele de transport în comun sunt cadrele medicale și cele nemedicale și din sistemul public și cel privat, angajații farmaciilor și angajații fabricilor de medicamente din Municipiul Iași, angajații MAI, MApN și cei ai Poliției Locale, asistenții sociali și asistenții personali ai persoanelor cu handicap, poștașii, dar și pacienții cronici care trebuie să ajungă la cabinetele medicale pentru consultații. Alte persoane care se vor putea urca în tramvaie și autobuze sunt cei care monitorizează persoanele aflate în autoizolare sau persoanele peste 65 de ani sau voluntarii.

“Accesul în mijloacele de transport public de călători se va face doar pe baza legitimației de serviciu sau a unei adeverințe eliberate de angajatorii enumerați mai sus, care să ateste calitatea de angajat”, mai precizează reprezentanții Primăriei Iași.

Companiile din Iași care încă lucrează vor putea avea curse speciale, iar toți cei care vor folosi mijloacele de transport în comun vor trebui să poarte mască de protecție și mănuși. Chiar și așa, numărul celor care vor putea urca în tramvaie și autobuze nu trebuie să depășească numărul locurilor pe scaune.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!