Prima pagină » Diverse » Trupa Roxette revine pe scenă cu o nouă solistă

Trupa Roxette revine pe scenă cu o nouă solistă

Trupa Roxette revine pe scenă cu o nouă solistă

Trupa Roxette revine pe scenă cu o nouă solistă! Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei Roxette cu o nouă solistă, Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, scrie Agerpres.

Potrivit paginii oficiale de pe Instagram a trupei, în anul 2025 va avea loc un turneu care va include şi două concerte în Africa de Sud: unul pe 25 februarie la Cape Town şi altul pe 28 februarie la Pretoria.

”Este vorba despre cântecele mele pentru Roxette pe care le scriu de peste trei decenii. Nu am de gând să încep un nou duo. Marie va fi întotdeauna de neînlocuit. Cu toate acestea, sunt foarte norocos că am găsit o voce incredibilă şi o interpretă genială în Lena”, a spus Gessle.

Philipsson este o artistă celebră în Suedia, inclusiv pentru telespectatorii fideli Eurovision, de când şi-a reprezentat ţara în ediţia din 2004 cu piesa „It Hurts”, cu care a ajuns pe locul cinci.

”Sunt încântată să pornesc în acest turneu. Îmi doresc foarte mult să lucrez cu Per: este un compozitor fenomenal şi o forţă muzicală inepuizabilă”, a declarat cântăreaţa, al cărei prim hit din 1986 a fost scris în colaborare cu Gessle.

Roxette a devenit unul dintre cele mai de succes grupuri suedeze la nivel internaţional, mai ales după lansarea celui de-al doilea album de studio, ”Look Sharp!” (1988), care a inclus hiturile ”Dressed For Success”, ”Listen To Your Heart” şi ”The Look”.

Marie Frederiksson a încetat din viaţă în 2019.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele