Turcia ar urma să anunțe descoperirea unor rezerve de gaze naturale în Mediterana de Est – surse
Turcia ar urma să anunțe descoperirea unor noi rezerve de gaze naturale în Mediterana de Est spre finalul acestei săptămâni, potrivit unei surse apropiate de Administrația Prezidențială de la Ankara.
Informația apare în contextul în care președintele țării, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat zilele trecute că va anunța „vești bune” vineri, după cum informează Euronews.
Într-o declarație pentru serviciul de limbă turcă al Euronews, sursa apropiată Administrației Prezidențiale, care a dorit să rămână anonimă, a spus că Erdogan intenționează să anunțe descoperirea unor noi rezerve de gaze naturale.
Sursa a amintit deja că Turcia a trimis o navă de explorare, cu un echipaj format din 35 de membri, pentru a căuta eventuale resurse în zona portului Mersin, fără a da, însă, detalii despre zona explorată.
Euronews notează că un astfel de anunț din partea președintelui Erdogan ar putea reprezenta o agravare a tensiunilor dintre Turcia și Uniunea Europeană, în contextul în care Blocul comunitar consideră explorările Turciei în Mediterana de Est ca fiind ilegale.
De altfel, mișcarea Ankarei a fost aspru criticată de către autoritățile din Grecia, dar și de către cele din Cipru.
Forțe navale din Grecia și Turcia au fost desfășurate într-o zonă cuprinsă între insulele Creta și Cipru, după ce Turcia a trimis o navă de cercetare pentru a prospecta resurse de petrol și gaze dintr-o regiune despre care Grecia susține că îi aparține.
Erdogan ar putea anunța descoperirea unor resurse în Marea Neagră
Potrivit sursei Euronews, Erdogan ar putea chiar să anunțe că resursele de gaze au fost descoperite în Marea Neagră, pentru a induce UE în eroare.
„Ar putea anunța că gazele sunt în Marea Neagră, nu în Marea Mediterană, ca o strategie pentru a induce în eroare”, a spus sursa.
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Josep Borrell, și-a exprimat solidaritatea cu Grecia și cu Cipru după ce, vineri, acesta a avut o ședință de urgență cu miniștrii de Externe din statele membre ale UE.
Regiunea a devenit un punct important pe harta energetică în ultimii ani după ce autoritățile din Cipru, Israel și Egipt au făcut descoperiri semnificative de petrol și gaze. Ambițiile Turciei de a obține o parte din resursele naturale din estul Mediteranei ar putea afecta și mai mult relațiile cu vecinii săi europeni.