Umaniștii pun degetul pe rană în scandalul Bâstroe: La bunătatea noastră, cineva ne răspunde cu altceva

Umaniștii pun degetul pe rană în scandalul Bâstroe: La bunătatea noastră, cineva ne răspunde cu altceva
Publicat: 09/03/2023, 11:54

Tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă legat de Canalul Bâstroe arată o bătaie de joc la adresa românilor și a României, afirmă deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.

Fost ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu a arătat că accesul experților în zonă a fost permis de Ucraina doar după ce lucrările s-au încheiat.

„Armata ucraineană a pus la dispoziție anumite forțe, astfel încât membri ai Comisiei Europene și ai statului român, care trebuie să meargă acolo, experți care vor merge acolo, deci e clar că vom avea un raport în câteva zile. Dar am fost informați tot de către ucraineni că este capitol închis. Concluzia este că cineva încearcă, la bunăvoința noastră, la bunătatea de care noi am dat dovadă, să ne răspundă cu altceva. Noi nu merităm asta. Românii nu merită așa ceva, nu are voie nimeni să își bată joc de istoria acestui popor, de acest popor și de această bijuterie a naturii care este Delta Dunării”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?