Un clip, generat de inteligența artificială, ce susține că soția lui Zelenski și-ar fi achiziționat o mașină de 4,5 milioane de euro, a devenit VIRAL

Publicat: 03 07. 2024, 22:47
Actualizat: 03 07. 2024, 22:50

This browser does not support the video element.

Soția președintelui Volodimir Zelenski a fost victima unui fake – news, răspândit printr-un clip, creat de inteligența artificială, în care se susținea că Olena Zelenska și-ar fi achiziționat o mașină Bugatti, în valoare de 4,5 milioane de euro. Un reprezentant al companiei a dezmințit informația și a depus o plângere penală.

Olena Zelenska, soția președintelui Zelenski, și-ar fi achiziționat o mașină Bugatti de peste 4,5 milioane de euro, informează un clip generat de inteligența artificială, care a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind promovat de o mulțime de influenceri proruși.

Videoclipul, generat de inteligență artificial, prezintă un angajat inexistent al reprezentanței de mașini din Paris care susține că soția lui Volodimir Zelenski a cumpărat noul model de autoturism, în valoare de 4,5 milioane de euro. Potrivit specialiștilor, clipul are mai multe semne ale unui fals profund, de la tăieturile din videoclip, la accentul ciudat și mișcările buzelor și gurii.

Videoclipul a adunat aproximativ 18 milioane de vizualizări în 24 de ore, fiind redistribuit de influencerii proruși.

Conducerea companiei de mașini a dezvăluit, într-o declarați, că reprezentanța sa din Paris a fost victima mai multor infracțiuni și a denunțat cu fermitate această campanie de dezinformare. Grupul a mai spus că a luat măsuri legale prin depunerea unei plângeri penale.