Un eurodeputat român solicită combaterea cyberbullying, acesta declarând că „1 din 3 copii a fost hărţuit online”
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a cerut, joi în plenul Parlamentului European, ca toţi actorii europeni, naţionali şi locali, inclusiv părinţii şi şcolile, să se implice în combaterea cazurilor de agresivitate şi hărţuire online, cunoscute sub numele de cyberbullying.
„Un studiu recent realizat în România arată că 1 din 3 copii, între 9 şi 16 ani a fost hărţuit online şi cazurile de cyberbullying semnalate se multiplică. Şi mai grav, aproape jumătate dintre cei hărţuiţi nu au făcut nimic, crezând că lucrurile se vor rezolva de la sine. Poate de aceea, conform statisticilor, adulţii publică pe Internet date cu caracter personal despre proprii copii, considerând că mediul online este un spaţiu sigur. Este nevoie să sprijinim educaţia digitală, să implicăm activ actorii europeni, naţionali şi locali, părinţii, tinerii şi şcolile pentru a preveni astfel de situaţii”, a afirmat Victor Negrescu, potrivit MEDIAFAX.
Europarlamentarul PSD consideră că internetul este un spaţiu sigur dacă învăţăm să îl folosim corespunzător. El a adăugat că în acest sens fiind nevoie de un set de bune practici şi recomandări, care să vină din partea furnizorilor de Internet, a creatorilor de conţinut şi a operatorilor de reţele sociale.
„Este nevoie de un parteneriat cu furnizorii de internet, creatorii de conţinut şi operatorii de reţele sociale, pentru a veni cu un set de bune practici, recomandări şi soluţii concrete pentru a face Internetul un spaţiu mai sigur şi a evita, astfel, posibile incidente. Salut preocuparea Comisiei Europene pentru acest subiect, inclusiv prin susţinerea campaniei Ziua Internetului Sigur, şi reiterez convingerea mea că Internetul este un spaţiu sigur dacă învăţăm să îl folosim corespunzător”, a declarat Negrescu.
Sursă foto: Shutterstock.com