Un medic din Marea Britanie a arătat ce se întâmplă cu respirația atunci când purtăm mască
Un medic din Marea Britanie a făcut un test în care a arătat cum evoluează respirația atunci când purtăm mască. În timpul demonstrației, medicul era conectat la un aparat.
Medicul a dovedit că nivelul oxigenului nu se schimbă atunci când purtăm mască
Joshua Wolrich, un medic din Marea Britanie, a dovedit că atunci când purtăm mască, nivelul oxigenului nu suferă schimbări.
„Vreau să fac un anunț public, dacă îmi permiteți, privind purtatul măștii și saturația oxigenului. Acest dispozitiv de pe degetul meu măsoară saturația de oxigen din sânge și pulsul. Numărul de aici arată saturația de oxigen. Îîntre 94 și 100 este normală. Nu am probleme respiratorii, așa că la mine este în jur de 99. Numărul de jos arată pulsul, peste 100 este prea rapid și al meu este rapid, pentru că trebuie să înregistrez acest videoclip”, a spus medicul în videoclip.
„Acum îmi voi pune o mască, e ceva ce fac în mod constant, dat fiind că sunt chirurg”, a continuat acesta.
Pledoarie pentru purtarea măștii
„Vă voi arăta că saturația oxigenului nu se schimbă. Măștile nu vă reduc nivelul de oxigen, este fals din punct de vedere medical.”
După ce și-a pus masca, nivelul de oxigen a rămas același. Medicul britanic a folosit rezultatele acestei demonstrații pentru a atrage atenția celor care spun că masca afectează nivelul de oxigen.
„Nu mai inventați lucruri! Nu mai ascultați oamenii care inventează lucruri și nu mai transformați acest lucru într-o chestiune politică! Măștile vă protejează pe voi și pe alții. Dacă vi se spune să le purtați, purtați-le! Nu mai fiți egoiști!”, a încheiat medicul.
Demonstrația medicului din Marea Britanie nu este prima de acest fel. De la debutul pandemiei, mai mulți medici și cercetători au susținut și dovedit faptul că purtarea măștilor nu diminuează nivelul de oxigen care ajunge la creier și organe.