Vârstnicii vulnerabili și nedeplasabili au „Butonul care salvează vieți”/ CJ ILFOV a aprobat două proiecte destinate celor singuri și bolnavi

Publicat: 03 07. 2024, 11:27
Vârstnicii fără rude sau apropiați vor avea la dispoziție „Butonul care salvează vieți”. Consiliul Județean Ilfov a votat două proiecte care sunt destinate celor vulnerabili, singuri și nedeplasabili. Aceste dispozitive le vor fi montate la domiciliu și pot cere ajutor medical prin intermediul lor. 
Două proiecte importante destinate persoanelor în vârstă din județul Ilfov au primit votul consilierilor județeni. Este vorba despre proiectul „Butonul care salvează vieți” și este detinat bătrânilor bolnavi, singuri și nedeplasabili. În caz de urgență medicală sau pericol, aceștia pot activa acest buton și serviciul specializat va interveni imediat. Proiectul se realizează pe baza unui protocol de cooperare între Consiliul Județean Ilfov, Unitățile Administrativ-Teritoriale și DGASPC Ilfov.
Iar cel de-al doilea, „Investigăm, salvăm!” presupune deplasarea unei echipe de medici din cadrul Centrului Medical Onix Optim. Aceștia vor merge în 18 localități din Ilfov pentru recoltarea de probe, trimiterea lor către laborator și, ulterior, interpretarea acestora. Mai departe, se vor diagnostica eventualele boli cronice și se va elibera bilet de trimitere către un medic specialist, dacă este cazul.
Localitățile în care va ajunge această echipă sunt: 1 Decembrie, Berceni, Brănești, Cernica, Ciolpani, Cornetu, Dărăști, Dascălu, Dobroești, Dragomirești-Vale, Găneasa, Glina, Grădiștea, Gruiu, Mogoșoaia, Nuci, Petrăchioaia, Vidra. Echipa medicală va sta o săptămână în fiecare localitate. Proiectul se adresează tuturor persoanelor vulnerabile, cu asigurare medicală și celor fără asigurare medicală. În cazul celor fără asigurare medicală vor putea beneficia 10 persoane per localitate, spune președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.
CITEȘTE ȘI:

CÂINI de terapie în spitalele din ILFOV/Hubert THUMA: Acest proiect nu ne costă nimic pe noi, ca instituție publică

Președintele CJ ILFOV, Hubert THUMA, s-a angajat să rezolve fluidizarea TRAFICULUI din CORBEANCA