Prima pagină » Diverse » Victor Ponta: „Elon Musk era ULTIMUL bastion al libertății de exprimare”

Victor Ponta: „Elon Musk era ULTIMUL bastion al libertății de exprimare”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, fostul premier Victor Ponta, susține că Elon Musk este văzut ca ultimul bastion al libertății de exprimare, în timp ce restul liderilor s-au conformat presiunilor ideologice. De asemenea, H. D. Hartmann își exprimă dezamăgirea față de modul în care canale media precum CNN au degenerat moral și propagandistic, fiind incapabile să prezinte realitățile electorale. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Hartmann exprimă o dezamăgire profundă față de evoluția CNN, pe care o urmărea cu admirație în tinerețe. În prezent, Hartmann consideră că postul și-a pierdut integritatea, devenind un instrument de propagandă lipsit de moralitate. Acesta povestește cum, în cadrul unei emisiuni la o altă televiziune, a încercat să ilustreze argumente favorabile pentru victoria lui Trump. Cu toate acestea, colegii de platou au fost reticenți în a-l asculta, fiind înfricoșați de opiniile pe care le exprima.

„O televiziune pe care eu am adorat-o în tinerețe este CNN, a fost de o mizerie morală și propagandistică uluitoare. Eu aseară eram la un alt post de televiziune, încercam să explic de ce Trump va câștiga. Bineînțeles că jumate din din din cei care erau un studio erau foarte…. exact cum spui tu, din Caracal.”, afirmă Hartmann.

H. D. Hartmann: „Minciuna care venea pe celelalte televiziuni era cumplită”

Hartmann descrie o atmosferă tensionată în studio, unde invitații evitau să-i pună întrebări despre punctele sale de vedere. Moderatoarea, o jurnalistă renumită din România, le-a adresat invitaților o întrebare directă, însă aceștia păreau să evite dezbaterea. Hartmann atribuie această reacție influenței dezinformării, care predomină în mass-media și în rândul publicului.

„Și ei erau speriați, nu voiau să comenteze și la un moment dat moderatoarea, una dintre cele mai puternice ziariste din România, îi întreabă: nu vreți să-i puneți întrebări, domnului Hartmann? În mod normal trebuiau să pună întrebări, s-au temut să o facă, pentru că în același timp minciuna care venea pe celelalte televiziuni era cumplită.”, adaugă Hartmann.

Victor Ponta: „El de fapt era ultimul bastion al libertății de exprimare”

Ponta aduce în discuție situația libertății de exprimare, afirmând că Elon Musk reprezintă ultima redută împotriva cenzurii digitale. În timp ce alte companii mari de tehnologie au cedat presiunilor politice și ideologice, Musk rămâne, în opinia sa, un simbol al opoziției față de această tendință globală. Ponta consideră că Musk se poziționează ferm în sprijinul libertății de exprimare, menținând un spațiu deschis pentru opinii diverse, ceea ce îl diferențiază de restul lumii tehnologice.

„Elon Musk, el de fapt era ultimul bastion al libertății de exprimare. În timp ce ceilalți au predat, și au zis hai să nu ne punem cu aceștia.”, spune Ponta.

Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Iulian Marinescu, originar din Târgu Jiu, a absolvit studiile de licență și master la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Cu o carieră diversificată, Iulian Marinescu activează ca actor ... vezi toate articolele