VIDEO. Polițiștii din Delta Dunării au confiscat peste 780 de kilograme de pește proaspăt
Polițiștii din Delta Dunării au confiscat peste 780 de kilograme de pește, în urma unei acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol și comerțului ilegal cu pește.
La data de 21 aprilie 2020, poliţiştii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării” din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au oprit în trafic, în comuna Baia, din județul Tulcea, o autoutilitară, condusă de o persoană din București, care transporta 786 de kilograme de pește proaspăt.
Peștele, din speciile somn (172 de kg), crap (152 de kg), plătică (240 de kg), caras (194 de kg), singer (21 de kg) și șalău (7 kg), în valoare de peste 5.300 de lei, ar fi provenit din habitatul piscicol natural al Deltei Dunării și ar fi fost pescuit în perioada de prohibiție.
Marfa a fost confiscată și predată unei societăți de profil spre valorificare, contravaloarea făcându-se venit la bugetul consolidat al statului.
Autoutilitara a fost indisponibilizată și introdusă la camera de corpuri și obiecte delicte.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 64 litera h) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.