Iarna și-a intrat din nou în drepturi în multe zone din țară, dar mai ales la munte, unde ninge viscolit de ieri.
ANM a emis de miercuri o atenţionare Cod portocaliu de viscol, valabilă în zone montane din 13 judeţe, începând de joi dimineaţa.
Conform prognozei, joi, în intervalul orar 2:00 – 21:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze care la rafală vor atinge 120 – 140 km/h. Temporar, va ninge slab iar ninsoarea va fi viscolită.
Astfel, zăpada a început să se aștearnă în multe locuri de la munte.
https://www.facebook.com/cabana.giumalau/videos/3036063076487208/
Imagini cu zăpada visolită au fost surprinse și la Cabana Giumalău.
Un alt Cod galben valabil de miercuri seara de la ora 21:00 până joi la ora 21:00, va afecta zona montană înaltă, unde vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90 – 100 km/h. Temporar, la altitudini de peste 1.700 de metri, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol.