VIDEO. S-au dat șmecheri în live pe Facebook, la grătar, dar a venit Poliția. Amenda este record!
Poliţiştii au amendat vineri, cu suma totală de 80.000 de lei, nouă persoane care au ieşit să petreacă împreună 1 Mai în aer liber, la Osica de Sus, după ce aceştia au postat imagini de ieşirea la iarbă verde pe o reţea de socializare.
Tinerii ieșiți să petreacă în aer liber au fost sancţionați pentru nerespectarea distanţării sociale deoarece au format un grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii s-au autosesizat în urma imaginilor apărute pe o reţea de socializare.
„În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Osica, cu sprijinul jandarmilor olteni, au fost identificate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 36 de ani, toate din comuna Osica de Sus. Două dintre persoanele identificate sunt minore. Astfel, la data de 1 mai a.c., aceştia au încălcat măsurile generale de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv măsura distanţării sociale, prin formarea unui grup mai mare de trei persoane. Poliţiştii au sancţionat contravenţional cele 9 persoane, cu amenzi în valoare totală de 80.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr.2/ 2020”, a precizat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt potrivit Agerpres.