Prima pagină » Diverse » Violeta Alexandru părăsește grupul parlamentar PNL

Violeta Alexandru părăsește grupul parlamentar PNL

Violeta Alexandru părăsește grupul parlamentar PNL

Deputatul PNL Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a anunțat că se retrage din grupul parlamentar al PNL.

„Am facut acest gest pentru a trage un semnal de alarmă vizavi de situația în care se află astăzi PNL, prin comparație cu ceea ce a fost acum câteva luni și a pierdut din orgoliu și din încăpățânarea de nu ne exercita rolul de principal partid de guvernământ, așa cum am fost în urma alegerilor.

Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de premier la Cotroceni, așa ceva mi se pare o palmă dată tuturor celor care ne-au votat anul trecut. Mi se pare de neacceptat că mergem să stăm jos să discutăm cu PSD-ul pe care l-am hulit atâția ani, în frunte cu cel care acum este președintele PNL, Florin Cîțu, și care se laudă că și-a făcut o întreaga campanie în spațiul public de adversar al PSD, iar acum se face că nu își mai aduce aminte ce a spus”, a declarat Violeta Alexandru.

Ea consideră că ceea ce se întâmplă în acest moment în conducerea PNL este un haos. „Mi se pare incredibil că în loc să ne preocupe să găsim soluţii la criza pandemică, mai ales în ceea ce priveşte tratarea oamenilor, noi avem de făcut jocuri cu PSD”.

”Noi, în loc să discutăm despre chestiuni pe care le-am promis oamenilor, de exemplu să discutăm profesionist situaţia pensiilor speciale, în condiţiile în care în primăvara acestui an se decisese că trei colegi de-ai noştri, liberali, vor lucra pentru a ajunge la o formă legislativă constituţională pe care să o putem suspune la vot. Mi se pare incredibil că în loc să ne preocupe să găsim soluţii la criza pandemică, mai ales în ceea ce priveşte tratarea oamenilor, noi avem de făcut jocuri cu PSD, când, de fapt, soluţia pentru a guverna corect România este la încdemâna noastră şi anume refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR”, a mai declarat Violeta Alexandru.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele