Prima pagină » Diverse » Vlad Voiculescu, la Gândul LIVE: În spitalele din România foarte multe reguli nu sunt respectate. Calitatea actului medical trebuie verificată

Vlad Voiculescu, la Gândul LIVE: În spitalele din România foarte multe reguli nu sunt respectate. Calitatea actului medical trebuie verificată

Vlad Voiculescu, la Gândul LIVE: În spitalele din România foarte multe reguli nu sunt respectate. Calitatea actului medical trebuie verificată
Vlad Voiculescu, invitat la Gândul LIVE

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății și actual candidat al PLUS la Primăria Capitalei, trage un semnal de alarmă privind necesitatea unui sistem mai eficient de verificare a actului medical în spitalele din România, unde multe dintre proceduri nu sunt respectate.

Discuția cu actualul candidat al PLUS la Primăria Capitalei vine în contextul în care un copil de patru ani, din Pitești, a decedat săptămâna trecută, după o intevenție stomatologică pentru care a fost anesteziat general.

„Cred că punctul principal este calitatea actului medical, care depinde de cunoștințele unui specialist sau ale atuia și nu există niciun fel de cerificare a statului pentru protecția pacienților care se lasă pe mâna unui specialist sau a altuia.Vorbim de anii din urmă, cum unii medici, profesori universitar, se lăudau că fac premiere naționale, nu respectă niciun fel de protocol. Avem protocoale internaționale care trebuie respectate. Dacă nu sunt respectatae, intervine norocul”, a decarat Vlad Voiculescu, la Gândul LIVE.

„Nu aș intra în detaliile unui caz aparte, ce pot să spun cu siguranță este că dacă am avea un sistem de verificare, astfel de cazuri ar fi mai rare. Foarte multe reguli nu sunt implementate, respectate, foarte mulți nu își fac treaba”, a explicat Vlad Voiculescu la Gândul Live.

„Nu e vorba de forma de proprietate, nu mă refer la o procedură anume, în general unele lucruri se fac, altele nu se fac. Calitatea actului medical trebuie verificată. Dacă mergeți la spital, ar trebui să contați că procedura este standard, că este cea mai bună pentru dvs. Nu avem garanția asta în spitalele din România. Odată la cinci ani se verifică procedurile pe hârtie. Până trec următorii cinci ani, până se verifică, aici intervine Colegiul Medicilor, care ar trebui să verifice calitatea serviciului medical”, a atras atenția fostul ministru al Sănătății.

 

Copilul decedat a fost înmormântat la sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea Mihăiești, din Argeș. Din raportul preliminar al legiștilor reiese că micuțul a murit în urma anesteziei. Părinții copilului mort dupa vizita la stomatolog vor merge în această săptămânaă la audieri. Procurorii vor sa afle exact ce s-a întâmplat la clinica din Pitești.

Urmăriți toate declarațiile lui Vlad Voiculescu din ediția de luni a Gândul Live.

Autor