Prima pagină » Diverse » Vremea se schimbă radical. Se anunță vijelii şi grindină în majoritatea regiunilor, la final de săptămână

Vremea se schimbă radical. Se anunță vijelii şi grindină în majoritatea regiunilor, la final de săptămână

Vremea se schimbă radical. Se anunță vijelii şi grindină în majoritatea regiunilor, la final de săptămână

Vremea se va schimba radical în majoritatea regiunilor. Se anunţă vijelii şi ploi torenţiale.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 25 iulie, ora 10:00, sud-vestul şi centrul ţării, la deal şi la munte,  însoţite de descărcări electrice, vijelii şi grindină.

„În intervalul menţionat, la deal şi la munte, precum şi în centrul teritoriului, apoi şi în vest şi sud-vest, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 30…35 l/mp”, conform ANM.

Până la sfârșitul acestei săptămâni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată îndeosebi în jumătatea de vest a țării, la deal și la munte.