Ziarul Incomod: Omul de încredere al lui Iulian Dumitrescu a luat MILIOANE de lei de la CJ pentru consultanță într-un proiect eșuat în PRAHOVA
Ion Vasile, fost vicepreședinte al Administrației Fondului pentru Mediu și fost șef al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, ar fi obținut peste 2,3 milioane de lei pentru consultanță, de la Consiliul Județean Prahova.
Ion Vasile, fost vicepreședinte al Administrației Fondului pentru Mediu și fost șef al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat în vremea când Florin Cîțu era premier, a obținut peste 2,3 milioane de lei pentru consultanță, de la Consiliul Județean Prahova. Un contract semnificativ pentru firma IVA Communication & Research, în care asociat unic este nimeni alta decât soția lui Ion Vasile, Andreea Vasile.
Obiectul contractului de consultanță a fost pentru unul dintre cele mai controversate proiecte nefinalizate ale Consiliului Județean Prahova, cel pentru realizarea unei așa-zise „rețele inteligente” de distribuție gaze pe Valea Slănicului, respectiv pentru comunele Cocorăștii Mislii, Vâlcănești, Cosminele, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Ștefeștii, Bertea și orașul Slănic.
Un proiect cu fonduri europene neterminat la termenul stabilit și declarat nefuncțional pentru că rețeaua nu este racordată la sistemul național de gaze naturale, transmite ZiarulIncomod.
Surse din PNL spun că este a doua mână dreaptă a lui Dumitrescu în Prahova, după Dumitru Tudone, cel care acum exercită atribuții de președinte al CJ Prahova.
Pe lângă milioanele de lei din bugetul județului direcționate către firma soției lui Ion Vasile, acesta din urmă, spun aceleași surse din PNL, a primit și promisiunea că va obține mandate de alegerile parlamentare.
Conform sursei citate, Ion Vasile este foarte important în schemele actuale ale PNL Prahova, unde Iulian Dumitrescu, fost lider al organizației liberale și președinte al Consiliului Județean Prahova, suspendat în prezent din funcție de procurorii anticorupție, se bazează pe ajutorul lui Ion Vasile în racolarea primarilor social-democrați din zona de sud a județului Prahova, cât și în menținerea în PNL a celor care vor să părăsească barca liberală.