„Ziua Internațională a Femeii”, sărbătorită în avans
În prezența a peste 500 de doamne și domnișoare, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din orașul Bragadiru a fost sărbătorită în avans „Ziua Internațională a Femeii”. Un eveniment ca o declarație de iubire și prietenie pentru mamele și pentru femeile din jurul nostru
O succesiune de momente artistice și discuții interactive asupra importanței centrale a femeii
Conferința-spectacol de la Bragadiru a reprezentat o succesiune de momente artistice și discuții interactive asupra importanței centrale a femeii și în special a mamei, în evoluția noastră individuală și socială.
Partea artistică a evenimentului a fost susținută de elevi talentați din județul Ilfov, printre care Corul de copii „Sunetul Muzicii” coordonat de profesoara și compozitoarea Cristina Manoliu, Grupul Folcloric de copii „Mlădițe Ilfovene” condus de interpreta de muzică populară Mărioara Man Gheorghe, tânărul talentat David Dumitrescu și preotul, artistul și etnologul Marius Ciprian Pop.
La rândul său, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Stanciu a adus a vorbit despre prețuirea ce trebuie adusă mamelor, femeilor din viața noastră. ”Ziua femeii continuă să reprezinte în fiecare zi un moment important din viața fiecărui om”, a mai spus Sorin Stanciu.
Actrița Lavinia Șandru, cea care a și prezentat evenimentul, a vorbit despre prietenia adevărată, care reprezintă o mare comoară și a recitat poezia poetului Marin Sorescu, ”Adevărata definiție a prieteniei”.
”Dacă într-o zi îți vine să plângi, caută-mă.
Nu promit să te fac să râzi, dar pot să plâng cu tine.
Dacă într-o zi îți vine să fugi, caută-mă…
Nu promit că o să te opresc, dar pot să fug cu tine.
Dacă într-o zi nu ai chef să asculți pe nimeni, caută-mă.
Promit să tac oricât vrei.
Dacă într-o zi mă cauți și nu răspund…
Vino repede să mă vezi…
Poate eu am nevoie de tine…”