A ieșit din închisoare și l-a căutat pe omul care l-a ajutat să-i ceară o favoare. Ce a urmat reprezintă o realitate paradoxală în România

România nu dispune în acest moment de un sistem complex de reintegrare socială și de reabilitare a persoanelor care au comis infracțiuni și au fost încarcerate. Intervenția statului pentru a pedepsi o încălcare gravă a legii se face prin privarea de libertate și îngrădirea unor drepturi, dar după ispășirea condamnării nu oferă celui aflat în detenție ajutorul necesar pentru a-și găsi un loc de muncă și a deveni util societății.

Astfel, rata de recidivă este de 50%, afirmă reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor. Iar unii dintre recidiviști care au decis să ducă o viață cinstită și onestă după eliberare au constatat că nici măcar cei care îi cunoșteau nu le-au oferit șansa de a se reabilita.

,,Rata recidivei este peste 50%, iar dacă luăm în calcul și deținuții pe care îi avem în spațiul extracomunitar crește dramatic rata recidivei. Am un exemplu foarte clar aici. Am avut un deținut care a venit în 3-4 pedepse succesive. Pe toată perioada pedepsei a muncit la o fermă de legume. După una din pedepse, când s-a eliberat, s-a dus să se angajeze și nu l-a angajat. Inevitabil, a comis o nouă infracțiune, a ajuns din nou la Penitenciarul Jilava, l-am repartizat din nou la punctul de lucru la legume și a ajuns să muncească din nou, dar ca deținut. Foarte mulți se califică în diverse meserii, învață efectiv să muncească și să fie interesați să îl angajeze după eliberare. Pentru că angajându-l, automat îl salarizează și are din ce să își câștige existența licit, nu mai e obligat să săvârșească o infracțiune. După ce se eliberează e problema, nu aici”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Micu.

Penitenciarul Jilava, la fel ca majoritatea unităților de detenție cu regim semi-deschis și deschis, poate asigura forță de muncă specială (persoane private de libertate) pe bază de contract de prestări servicii, în interiorul și în exteriorul locului de deținere, pentru executarea de lucrări necalificate ce țin de domeniul public și privat.

Tariful orar, negociabil, pornește de la 8,12 lei/ora/deținut fără TVA, în funcție de numărul deținuților contractați și de programul de muncă. Aceste aspecte se pot negocia, însă, în funcție de lucrările ce trebuie efectuate și complexitatea acestora. Avantajele folosirii deținuților constau în asigurarea de către penitenciar a unui număr constant de persoane private de libertate, supravegherea și coordonarea lucrărilor de către personalul penitenciarului în colaborare cu reprezentantul operatorului economic. Angajatorul nu va plăti pentru deținuți nici CASS, nici șomaj și nici alte taxe către stat.

,,De ce ia un angajator pușcăriași la muncă? Pentru că sunt serioși, muncesc, vin la ora fixată, le spun să vină la șase jumătate, la șase jumătate vin, avem interes să nu prindem nici noi traficul din București și toată lumea e mulțumită. Păcat că după ce își satisfac pedeapsa nu mai sunt angajați, pentru că altele sunt condițiile, pentru că angajatorul trebuie să plătească CASS, taxe, acum nu le plătesc și ăsta e un avantaj. Deci, ies ca și cum ar angaja un muncitor necalificat liber, dar avantajul este pe partea asta, că nu lipsesc, nu vin băuți, nu fură din materiale și sunt conștiincioși, muncesc” a completat Cristian Micu.
Deținuții pot fi folosiți la săpat fundații, așezat cofraje, demolat si decopertat construcții, munci necalificate în legumicultură și pomicultură, curățenie și igienizare zone verzi, sortat selectiv deșeuri, confecționat plicuri, cusut pantofi și multe altele. Dar, ceea ce lipsește în momentul de față sistemului de detenție din România, spune reprezentantul Penitenciarului Jilava, este un serviciu de reintegrare și reabilitare a celor care se eliberează din închisoare.

,,După punerea în libertate ar trebui să existe un serviciu social real pentru reintegrarea deținuților, nu cu vorbe frumoase, proiecte și hârtii. Deci, efectiv, omul ăla după ce iese pe poarta penitenciarului să fie dus undeva să i se ofere un loc de muncă, pentru că majoritatea nu au un suport familial. Deci, nu au familie și se eliberează cu o sumă de bani mică, o zi-două este sufiecient să îi cheltuie, iar a treia zi ajung să comită o nouă infracțiune pentru că trebuie să își stăpânească foamea. Degeaba l-am pus în libertate și a muncit în penitenciar, pentru că după ce se eliberează nu îl angajează nimeni. Trebuie o politică, probabil, de fiscalizare mai mică sau să nu fiscalizeze persoanele juridice care angajează foști deținuți”, a concluzionat comisarul șef Cristian Micu.

Practic, degeaba se specializează un deținut cât se află în spatele gratiilor, dacă după punerea în libertate nimeni nu e dispus să îl angajeze.

Adrian Chiribău are 35 de ani, iar înainte de a fi condamnat se ocupa de administrarea mai multor firme din România, fiind considerat un exemplu de succes. Dar în anul 2009, după ce a ajutat o prietenă să întocmească formalitățile vamale pentru un import de cherestea, s-a trezit luat pe sus de trupele speciale și arestat. Bărbatul susține că abia în închisoare a aflat că în interiorul bucăților de lemn aduse din Argentina se aflau nu mai puțin de patru tone de cocaină. A fost condamnat la 11 ani de închisoare, pentru complicitate la trafic internațional de droguri de mare risc.

,,Nu cred că te poți reabilita în penitenciar. Nu cred că dacă croșetezi sau dacă ai to felul de hobby-uri, te poți reabilita. Astea sunt doar etapele pe care trebuie să le trecem ca să fim reabilitați. Eu cred că ar trebui pus accentul mult mai mult pe educație, pe continuarea studiilor, luat pe fiecare persoană în parte. Reabilitarea nu se face prin croșetat, cum vă spuneam, sau astfel de activități. Ar trebui să fie pus accentul pe educație, să putem urma cursurile unei facultăți, să avem acces la învățământ. În prezent, poți studia doar dacă ești încarcerat la regim deschis sau semideschis. La regim închis, de maximă siguranță sau în arest preventiv nu pot urma nicio formă de învățământ, nici la ID, nici prin corespondență, nimic”, spune Adrian.

El susține că a încercat să urmeze studiile Universității Româno-Americane din București, dar nu i s-a permis să facă acest lucru cât timp a fost încarcerat la un penitenciar de maximă siguranță, iar după ce a trecut la un regim semi-deschis de detenție a constatat că sunt foarte puține universități dispuse să îl accepte la cursuri la distanță.

,,Cum schimbă detenția un om? Cu siguranță nu în bine! Își pune amprenta, pentru că zilnic întâmpinăm tot felul de situații nu tocmai ok, nu este viața noastră aici, noi încercăm să depășim, dar nu e ușor, e foarte greu chiar și pentru acele persoane puternice. Se presupune că ajungem aici și trebuie să fim puternici, dar suntem tratați ca niște copii. Trebuie acceptul pentru absolut orice deplasare, la fel, a fi însoțiți, nimic nu se face de unul singur. Totul cu acordul lor… Eu nu simt sărbători, nu am cum să le simt aici, dar nici ai mei acasă, părinții, îmi spun că nu mai au cum să simtă sărbătorile. Când iau legătura, în preajma sărbătorilor cu familia, mama plânge și îmi spune că ea nu are sărbători fără mine”, povestește Adrian Chiribău, care mai are cel puțin doi ani de stat în spatele gratiilor.

Mergem spre alt penitenciar să vedem care este percepția legată de ceea ce va urma după gratii. La Târgșor, Aurora vrea să ne vorbească doar sub protecția anonimatului. A fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru înșelăciune și vrea să transmită un mesaj societății „Să nu vă fie frică de noi. Suntem doar niște oameni care au greșit”.

„Sunt om, am greșit, într-adevăr, vreau să mă schimb, sunt ferm convinsă că mă schimb, chiar dacă am comis o infracțiune, am muncit pe toată perioada asta. A fost o neșansă, un ghinion al vieții. Multe femei sunt așa, totuși trebuie să avem și noi posibilitatea, cineva să ne întindă o mână când ieșim de aici. Și statul ar trebui să le creeze patronilor respectivi, directorilor de firmă, trusturilor, scutește-i de impozit, dă-le și femeilor ălora să muncească ceva”, spune Aurora.

Femeia știe însă că se va lovi de uși închise imediat după ce va prezenta cazierul.

„Nici măcar nu te vede la față, nici nu știe dacă poate să stea de vorbă cu tine sau nu, ai cazier, ai o bilă neagră. Ar trebui să facă un loc de muncă, ceva, nu spun să îți dea bani, dar muncă în folosul comunității pe o perioadă de timp, până te integrezi, îți dă o parte din salariu, una se duce la stat, să creeze ceva, să întindă o mână. Nu ai cum să zici că ieși din penitenciar, vrei să te îndrepți, dar nu poți să muncești. E imposibil! Trebuie să îți întindă cineva o mână”, spune Aurora.

Tocmai de aceea vrea să transmită un mesaj. Și după gratii sunt tot oameni. Doar că unii care au greșit.

„De când am intrat aici mi-e frică, în cazul unui cutremur eu mor! Știți că eu mor? Toate fetele de aici murim. Dacă e un cutremur de magnitudine mare, noi toate murim, inclusiv gardienii de aici, nu vă imaginați că ei scapă. Păi cum ar putea un singur gardian să deschidă 20-25 de camere în timp util, două uși, cât are fiecare cameră, care se deschid cu cheie?! Cum? În primul rând, societății vreau să transmit să nu se mai ferească de noi, cei aflați în detenție, pentru că nu suntem paria societății. Suntem oameni care am greșit, dar să ne dea o șansă. Însăși natura noastră de creștini ne spune, dacă Dumnezeu ne-a iertat prin sacrificiul lui Iisus, totuși să ni se dea o șansă. Afară nu citeam Biblia, aici am citit-o”.