Prima pagină » Dizgrațiații » Copiii care au văzut pentru prima oară soarele printre gratii

Copiii care au văzut pentru prima oară soarele printre gratii

Nu mai puțin de 31 de copii s-au născut în penitenciar în ultimii șase ani. Este vorba despre copiii care au venit pe lume la Penitenciarul pentru femei de la Târgșor, secția ,,Mama și copilul". Sistemul de detenție din România permite femeilor care nasc în perioada în care sunt încarcerate să își crească copiii, în interiorul închisorii, până când cei mici împlinesc vârsta de un an.

Sistemul de detenție din România permite femeilor care nasc în perioada în care sunt încarcerate să își crească copiii, în interiorul închisorii, până când cei mici împlinesc vârsta de un an. La penitenciarul pentru femei, din localitatea Târgșorul Nou, județul Prahova, a fost amenajată, în anul 2011, o secție specială pentru lăuze. Pe secția ,,Mama și copilul” sunt două camere mari, cu pereții colorați, pictați, într-una dintre camere sunt paturi de lemn, lângă fiecare fiind lipit și câte un pătuț pentru copii. În cealaltă cameră sunt paturi de fier, și acestea având alături câte un pătuț pentru bebeluși.

La începutul lunii martie, în această secție erau încarcerate Lavinia, în vârstă de 22 de ani și Adelina, care abia împlinise 21 de ani. În brațele Laviniei doarme un somn liniștit Alexandra, fetița ei, care a fost adusă pe lume la mijlocul lunii februarie. A născut la spitalul penitenciarului Rahova, după ce rămăsese însărcinată cu puțin înainte să fie condamnată definitiv pentru tâlhărie. „Eram cu o fată într-o casă de amanet și fata aia a pus mâna și a dat femeia aia să închidă ușa și noi am împins-o ca să ieșim, s-a băgat între noi și ne-a băgat la tâlhărie”, povestește Lavinia.

Alexandra este cel de-al treilea copil și primul pe care îl aduce pe lume în detenție. Spune că asta nu o împiedică să îi ofere dragostea și atenția de care are nevoie copilul. Admite că a greșit, că s-a lăsat influențată de mediul în care a crescut și că nu ar fi trebuit să încerce să își câștige traiul din muncă necinstită. Iar când va fi din nou liberă, peste aproximativ un an și jumătate, speră să se angajeze la bucătăria unui restaurant, fiindcă îi place să gătească și crede că ar putea face din pasiunea ei o meserie.

În aceeași cameră cu Lavinia și Alexandra sunt încarcerate și Adelina, împreună cu fetița ei, Alesia, în vârstă de patru săptămâni. Cele două stau în paturile din colțul camerei. În momentul în care intrăm în cameră, Alesia doarme. Încă nu cunoaște grijile care o frământă pe mama sa, încă nu știe că s-a născut și își va petrece primul an din viață în închisoare după ce tatăl ei a acuzat-o pe mamă de agresiune.

,,Pentru el sunt aicea. A cerut să fiu închisă. Și atunci nu mă mai interesează nici pe mine de el. Ceilalți doi copii ai mei sunt cu el. Am fost închisă după ce el a dat declarație la poliție că am bătut-o pe fiica lui și a zis că îmi bat și ceilalți copii și a cerut să fiu închisă. Și așa am ajuns la închisoare, în toamnă am fost încarcerată, mai am cam doi ani de stat”, spune Adelina în timp ce își leagănă copilul.

Nu știe ce va face după ce se va elibera, nici dacă peste un an, când fiica ei nu va mai putea sta cu ea în penitenciar o va încredința statului sau bărbatului care a cerut să fie încarcerată.

Din anul 2011, când a fost înființată această secție la penitenciarul Târgșor, pentru mame și copii, până în prezent, 31 de femei și-au crescut micuții în spatele gratiilor. În unele cazuri bebelușii nu au stat decât câteva luni, împreună cu mamele lor, fiind apoi încredințați unui membru al familiei aflat în libertate. În alte situații, după un an, cei mici au fost dați în plasament Serviciului de Protecție a Copiilor (DGASPC).

Penitenciarul Târgșor permite și femeilor însărcinate să stea în această secție specială până în luna a opta, apoi, în cele mai multe situații sunt transferate la spitalul penitenciarului Rahova, unde rămân până după naștere. În cazul în care situația o impune, însă, femeile pot fi transportate să nască la una din clinicile din municipiul Ploiești, astfel încât, spun reprezentanții penitenciarului Târgșor, nici viața copilului, nici cea a mamei să nu fie puse în pericol.

La Târgșor rămâne însă o problemă majoră- lipsa personalului. Singurul medic al unității a ieșit la pensie, nimeni nu a fost interesat de postul rămas liber, astfel că directorul penitenciarului a fost nevoit să îl cheme pe fostul medic să lucreze până va găsi un înlocuitor. Nici din punct de vedere al agenților care trebuie să păzească deținutele penitenciarul nu are suficienți angajați, ceea ce pune o presiune și mai mare pe actualii gardieni.

„Practic, avem un singur medic, un singur doctor care e prin contract, e fosta doctoră care s-a pensionat și acum lucrează prin contract cu noi. Vă dați seama, e un singur medic la aproape 600 de persoane. Sunt probleme… Deși standardul prevede ca în anumite zone supravegherea să se facă de două persoane, sau chiar trei, din păcate nu e decât un singur om în zona respectivă. Datorită lipsei de personal, sunt situații în care alți membri ai personalului trebuie să compenseze prin preluarea activității. În practică, ar trebui să avem la opt secții opt educatori. E unul singur. E dificil, uman și profesional automat că există o supraîncărcătură de sarcini și evident că și deținutele pot percepe chestiunile astea”, spune Mircea Decu, director adjunct al Penitenciarului de femei Târgșor.

Directorul adjunct al penitenciarului spune că ar fi nevoie de cel puțin 440 de angajați care să se ocupe de paza deținutelor și de activitățile conexe, iar în acest moment sunt 190 de persoane care își împart toate responsabilitățile. Principala barieră în angajarea unor noi cadre, spune Mircea Decu, o reprezintă salariul, pe care îl consideră mult prea mic în comparație cu efortul depus și stresul zilnic la care este supus un lucrător din penitenciare.

„Uzura este destul de mare, uzură atât fizică cât și psihică. Uzura psihică vine prin prisma faptului că în ansamblul său sunt energii negative, pentru că sunt oameni certați cu legea, oameni care au săvârșit infracțiuni cu cruzime sau violență, alții din alte lucruri și, automat, unde sunt strânse toate aceste persoane launloc automat că poate apărea o energie negativă a climatului în care lucrezi. Și atunci când în fiecare zi există posibilitatea să te încarci cu energie negativă. Și noi suntem oameni, ca și ele”, spune Mircea Decu.

Raportul de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor arată că, în prezent, în sistemul penitenciar lucrează puțin peste 12.100 de angajați, din care de paza și deținerea celor peste 27.000 de persoane aflate la închisoare se ocupă numai 7.600 de agenți. Nemulțumiți de condițiile oferite de stat, în 2016 s-au pensionat peste 1.900 de angajaț, de 10 ori mai mulți decât în 2015, în locul acestora fiind angajate doar câteva sute de persoane.

Autor