#DIZGRAȚIAȚII. Copiii din spatele gratiilor: „Pe mama și acum o simt dezamăgită. Când voi ieși, toată lumea se va uita la mine diferit”

Înființat în data de 16 mai 1993 ca școală de muncă și reeducare, ulterior Penitenciar pentru Minori și Tineri, Centrul de Detenție Craiova găzduiește astăzi 242 de deținuți, minori și tineri, fete și băieți. capacitatea de cazare fiind de circa 500 locuri. Situat în zona Termocentralei Craiova 2, pe strada Bariera Vâlcii, centrul de detenție este locul în care minorii și tinerii care au încălcat legea își ispășesc pedepsele și în care personal specializat încearcă să îi aducă pe „drumul cel bun”.

Bianca Mihaela Ciobanu are 19 ani și este din Onești, județul Băcău. A ajuns în Centrul de Detenție Craiova în 2014, după ce a fost condamnată pentru complicitate la viol. Am stat de vorbă cu ea în camera în care este deținută, o cameră relativ curată, ordonată. Doar prin unele colțuri ale zidurilor vopseaua s-a decojit.

„În 2014 am avut o relație cu un băiat din care a rezultat un copil, iar în ziua în care m-am externat din spital cu băiețelul meu, care acum are trei anișori, l-am prins în pat cu o altă femeie. Atunci, pe loc, ne-am despărțit, iar după o perioadă de două luni și jumătate am vrut oarecum să mă răzbun pe fata respectivă. Am chemat-o într-un apartament la o prietenă, cu vorba: hai la o cafea, să vorbim, să lămurim unele lucruri. După care l-am chemat și pe fratele meu, l-am drogat și oarecum l-am prostit s-o violeze. Ea s-a opus, între timp sunase bunica ei, i-am luat telefoanele ca să nu poată să ia legătura cu nimeni să nu cumva să vină careva în apartament. Totul s-a terminat după trei ore, fiecare a plecat la casa lui, iar după două săptămâni ne-au arestat”, povestește Bianca.

Spune că regretă fapta comisă și îl consideră vinovat pentru greșeala ei, pe fostul iubit.

„Eu am ajuns aici, oarecum din cauza lui. Mi-aș fi dorit o relație serioasă și o familie pentru că eu nu am avut parte. Din cauza alcoolului, tata o bătea mereu pe mama și pe noi când ne băgam ne bătea și pe noi. La vârsta de 10 ani părinții mei au divorțat, iar după doi ani de zile mama a plecat în Anglia unde este și acum și noi am rămas cu bunica. Noi ne-am luat-o în cap, o mințeam mereu pe bunica că mă duc la școală dar nu mergeam. Fratele meu fiind mai mare decât mine cu trei ani era deja în anturaje proaste”, mai spune tânăra.

Bianca Ciobanu ar urma să fie eliberată peste șase luni.Se teme însă de reacția oamenilor, de faptul că va fi judecată.

„Pe mama și acum o simt dezamăgită când vorbesc cu ea la telefon. Chiar dacă îi spun că sunt bine, că nu fac prostii, că nu am rapoarte și că particip la toate activitățile, încă mai stă cu teamă în suflet că oricând aș putea să fac ceva și .. Mai am șase luni de stat aici. Când am să ies o să am impresia că toată lumea se va uita la mine diferit, că mă vor critica pentru faptul că am ajuns aici și nimeni nu va sta să asculte povestea, ce a fost de fapt. De când am ajuns aici m-am gândit ce vor spune rudele, ce vor spune prietenii, foștii colegi de școală. Nu aș mai vrea să stau în România. Aș vrea să plec la mama, pentru că aici, dacă mă voi duce înapoi la Onești nu vreau să mă apuc iar de anturaje. Acolo voi fi alături de mama. Voi lua copilul cu mine, o s-o las pe mama să aibă grijă de el și eu am să muncesc”, spune ea.

Deși se află după gratii, Bianca mărturisește că în Centrul de Detenție Craiova a descoperit talente pe care nu credea că le are: „Aici am învățat să recit o poezie așa cum trebuie. Am învățat să fac piese de teatru. Nu am crezut niciodată că am să ajung măcar să particip la așa ceva, am învățat să brodez, să fac costume populare. Afară, când îmi spunea mama sau altcineva uite tu ai putea să faci asta mi se părea că nu sunt eu pentru așa ceva. Dar aici, că am vrut, că nu am vrut, am făcut ca să îmi fie mie bine. Și când am făcut ceva, am făcut cu drag. Fac multe activități aici. Începând de la muncă. Dau masa pe secție la celelalte fete, fac curățenie. Am învățat foarte multe lucruri din care chiar poți face bani”.

Colega de cameră a Biancăi, Ipek Neagu, în vârstă de 19 ani, din București se află de patru luni în Centrul de Detenție Craiova. Ea a fost condamnată pentru instrigare la viol. La fel ca Bianca, Ipek este mamă încă de când era minoră.

„Când aveam 15 ani am făcut o boacănă. Am fost într-un apartament cu niște prieteni și ne-am îmbătat. Eu am bătut-o pe fată și apoi am avut puterea de a convinge un băiat să se culce cu ea. Eu nu am știut nimic până la vârsta de 18 ani, atunci am început să primesc citații și pe 29 noiembrie 2016 m-au arestat 2 ani și șase luni. A fost groaznic. Pe 28 au venit și mi-au luat buletinul și mi-au zis: Mâine să-ți faci un mic băgăjel că o să te ducem undeva. Și mi-am dat seama că mă arestează și mă aduce aici. N-am dormit toată noaptea, mi-a fost greu să mă despart de copil. Băiețelul meu are doi ani și 8 luni Mi-e greu fără el, trebuie să vină acum, în mai de ziua mea, să vină la mine. Este cu tatăl lui și îl cheamă Mario”, spune Ipek.

După ce își va ispăși pedeapsa, Ipek se gândește să își găsească un loc de muncă pentru a-și întreține copilul.

Tânăra spune că nu realizează nici acum de ce a comis fapta pentru care a fost condamnată și le transmite adolescentelor: „Să nu se lase influențate de anturaj, de băieți, să nu consume alcool, cel mai important să-și asculte părinții, să-și vadă de școala lor, de copilăria lor, pentru că vor ajunge aici”.

Băieții deținuți în Centrul din Craiova nu vorbesc la fel de ușor despre faptele lor. Unora, cum este Alexandru Drăghicescu, din Movileni județul Olt, le este „rușine” de ceea ce au făcut.

Tânărul, de 20 ani, a fost arestat pe 28 noiembrie 2016, după ce a lovit un alt tânăr cu un topor. Victima sa a ajuns la spital și a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

„Mă înjura și s-a acumulat. Eu băusem în seara aia. M-am dus acasă și mi-am adus aminte că mi-am uitat geaca în bar și m-am întors să o iau. Când am plecat de acasă am luat toporul. Dar nu l-am luat ca să lovesc pe cineva ci ca să mă feresc de câini pe uliță pe acolo. M-am întâlnit cu el și l-am lovit. Nu l-am lovit tare și s-a zgâriat. Regret, mi-e și rușine. Dacă nu beam sigur mă controlam, a fost reacție pe moment…”, spune el.

Alexandru mărturisește că nu i-a fost ușor în momentul în care a ajuns după gratii: „Sincer primele zile au fost grele. Acum sunt ok cu băieții, suntem cinci în cameră. Dar nu am fost prima dată în camera asta, am fost în alta. Nu m-am înțeles prima dată cu băieții acolo”.

Alexandru plănuiește ca după ispășirea pedepsei să investească în agricultură.

„Înainte să mă aducă aici munceam, am fost în afară, munceam și aici în România. M-am apucat de muncă la 18 ani, am vrut să fiu mai independent, să nu mă ajute părinții foarte mult. Aș vrea să investesc la țară în pământ, vreau să înființez o societate comercială agricolă”, spune tânărul.

Lui Cristian Micu, de 20 ani, din Jidvei județul Alba, îi este teamă însă să-și facă planuri: „Când se va apropia eliberarea atunci am să mă gândesc mai serios. Nu știu exact când va fi și ce posibilități o să am. Mă gândesc că o să se schimbe multe lucruri cel puțin în următorii doi ani. Lumea în general se schimbă iar noi aici rămânem puțin cam pe loc, pierduți în timp”.

Cristian Micu se află de șase luni în Centrul de Detenție Craiova, el fiind condamnat pentru tentativă de omor.

„Aveam niște conflicte mai vechi cu o persoană și în luna decembrie 2013 ne-am întâlnit la petrecerea unui prieten comun, iar spre dimineață fiind alcoolizați ne-am cam bătut. L-am bătut destul de grav, ceea ce i-a pus viața în pericol și a dus la acuzația de tentativă de omor. A avut nevoie de 35 de zile de spitalizare”, spune Cristian.

Cristian își continuă studiile în cadrul Școlii Speciale din Centrul de Detenție, alături de alți aproape 80 de minori și tineri.

În Centrul de Detenție Craiova funcționează o școală de sine stătătoare, fiind vorba despre Școala Profesională Specială, subordonată Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Aici se fac cursuri atât pentru învățământ primar, cât și gimnazial și profesional, iar din toamnă ar putea fi introdusă în planul de învățământ și clasa a XII-a.

„Pe lângă activitatea școlară, în Centru se desfășoară și activități de formare profesională, în vederea dobândirii unei meserii pentru a-și găsi mai ușor de lucru când pleacă de aici, sau chiar pentru a fi folosiți în atelierele pe care le avem în centru. În cursul acestui an am desfășurat un curs de calificare, cu Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, în meseria de frizer, iar în acest moment sunt aproape de finalizarea acestui curs”, declară Doina Ciotir, director integrare socială în cadrul școlii.

În Centru sunt amenajate o serie de ateliere, majoritatea prin proiecte cu finanțare europeană, ateliere de fier forjat, tâmplărie lemn, tâmplărie PVC și tipografie flexografie. Aici tinerii deținuți pot alege să muncească, iar pentru asta sunt plătiți, penitenciarul executând produse și pentru agenți economici.

„Comenzile din afară sunt mai greu de primit, nu întotdeauna suntem competitivi, noi trebuie să asigurăm cel puțin salariul minim pe economie copiilor care lucrează în atelier. Ei vor beneficia de o parte din salariu pe perioada detenției pentru a-și achiziționa diverse bunuri, o parte îi rămâne în cont pentru liberare, iar o parte revine centrului”, mai afirmă directoarea Ciotir.

Pe lângă aceasta, deținuții sunt angrenați în diverse programe și activități menite să diminueze carențele lor educative sau de natură psiho-socială, fiind vorba despre programe de educație civică, educație pentru familie, educație prin sport, ori artă.