O zi cu deținutele de la Târgșor. „Poți avea curaj să spui ce simți, dar nu prea e bine să o faci”

În comuna Târgșorul Nou, de lângă municipiul Ploiești, care număra în anul 2002 puțin peste 1.700 de locuitori, se află singurul penitenciar din România pentru femei, aproape 600 de suflete fiind încarcerate în acest moment.

Drumul către penitenciar șerpuiește printre casele vechi ale localității prahovene, iar la marginea Târgșorului, lângă Biserica Sfinții Voievozi, pe locul unde în urmă cu aproape două secole era înălțată o mănăstire de călugări, acum este un zid de aproape trei metri înălțime. Accesul este permis doar pe la poarta metalică, la fel de înaltă ca zidul închisorii, care se deschide numai când deținutele sunt duse la proces sau aduse de la judecată.

Nu mai puțin de 11 paturi sunt înghesuite într-o singură cameră.

La etajul unu al secției pentru deținutele cu regim închis, într-o cameră cu alte 10 femei, e încarcerată Silvia Toma, cea mai vârstnică deținută. Are 70 de ani, stă gârbovită, iar când trebuie să iasă din cameră se sprijină de paturi și pereți. În urmă cu doi ani, această femeie și-a omorât în bătaie fiul, un bărbat în toată firea, pentru care devenise o obișnuință să se îmbete și să o bată.

,,Mi-a murit soțul în 2013 și băiatul nu a vrut să mă mai asculte. A luat-o cu băutura și a avut stomacul perforat de băutură. A venit la un momentdat beat. Eu eram cu animalele, cai, oi, vaci și îi zic >. El îmi zice >. Și atunci a fost un bețigaș lângă picioarele mele, și am luat bețigașul și i-am dat peste picioare. Și…s-o fi supărat, că tremura, nu mai putea duce mâncarea la gură, cred că se și droga. Și după 4-5 ore l-am dus cu caii la odaie. L-am dus acasă, l-am spălat, nu m-am gândit că o să moară. Nu am avut telefonul la mine, să dau telefon să vină salvarea. L-am dus acasă ca să îl schimb să îl duc la spital. După ce l-am schimbat, l-am îmbrăcat, a murit. Mi-a părut rău, nu trebuia să se întâmple. Dacă nu murea el, muream eu…”, povestește femeia cu lacrimi în ochi.

Aceasta spune că a cerut de mai multe ori ajutor, ba autorităților, ba cunoscuților, dar cu toții au ridicat din umeri și au spus că nu au cum să intervină, „Un vecin a dat declarație că eu l-am omorât, că nu a fost beat și iată am ajuns aici. Nu mai am familie, casa e pustie, mai am un câine care îmi păzește casa. Acum, familia mea sunt fetele de aici, pentru ele sunt ca mama, ca bunica lor. Să îmi ajute Dumnezeu să duc viața până la sfârșitul pedepsei, să nu mor pe aici, nu aș vrea să mor aici”, povestește bătrâna, cu vocea tremurândă.

Ea crede că justiția din România nu a avut legi care să o apere în momentul în care fiul ei o agresa, iar ea nu a avut nici bani, nici avocați să lupte pentru a se apăra.

Tot la Penitenciarul Târgșor este încarcerată și Isabella, o tânără de 25 de ani, care la 17 ani a renunțat la liceu și a plecat să facă bani în Spania. ,,Situația precară de acasă te împinge să pleci, să iei viața în piept. A fost greu, dar încercam să mă consolez vorbind cu familia la telefon, venind în țară când aveam posibilitatea. Am lucrat într-un club de noapte. Dacă aș putea da timpul înapoi cred că nu aș mai pleca, aș sta lângă familie și aș merge la școală. Am doar 11 clase”, susține Isabella, care a fost de acord să își spună povestea, dar numai sub rezerva anonimatului.

Are de ispășit aproape 5 ani de închisoare, fiind condamnată pentru complicitate la trafic de persoane. Tânăra se consideră nevinovată, însă, și spune că a ajuns în spatele gratiilor doar fiindcă nu a vrut să dea o declarație împotriva iubitului ei, pe care procurorul îl acuza, de asemenea, de trafic de persoane.

,,Eu aveam un apartament închiriat în Italia. Stăteam acolo singură și iubitul meu, care stătea în Brașov, m-a rugat dacă pot să ajut pe un prieten de-al lui a cărui prietenă urma să vină în Italia, dacă nu pot să o primesc la mine. Nu am avut nicio problemă, dar ne-am trezit de-odată luați pe sus și acuzați de trafic de persoane în scopul practicării prostituției. Atunci am aflat și eu și prietenul meu că acel prieten al lui racola tinere, iar fata respectivă era una dintre ele. Ea a dat declarație că noi nu am fost implicați, dar procurorul a continuat urmărirea penală și mi-a cerut și mie să dau declarație că iubitul meu cu asta se ocupa și că și eu eram victimă a lui, și scăpam astfel de acuzații. Dar nu am putut să fac așa ceva, așa că m-au băgat la complicitate”, povestește Isabella.

Relația de iubire între ea și Răzvan a continuat și în spatele gratiilor. Se pot vedea doar de patru ori pe an, dacă șefii penitenciarelor unde sunt încarcerați fiecare le permit să primească vizite intime.

,,Ne scriem, o dată la trei luni avem vizită intimă, vorbim prin familie. Am avut de curând vizita intimă, acum trei săptămâni, am mers eu la el, dar data viitoare o să vină el aici. El e încarcerat la Miercurea Ciuc. Fac tot posibilul să respect regulile impuse de personalul penitenciarului, astfel încât, o dată la trei luni, când fac cerere pentru vizită intimă să mi se accepte. E foarte greu, mai ales când pleci. Suntem de cinci ani împreună și e greu. Pentru că îl lași acolo și te întorci în același loc”, descrie Isabella relația ei de iubire cre se consumă după gratii.

Camera intimă a penitenciarului Târgșor se află într-un corp distinct al închisorii, foarte aproape de poarta de acces. Ușa camerei este de termopan, albă, care seamănă cu cele ale birourilor conducerii. În interior, pereții sunt vopsiți în albastru deschis, pe jos sunt plăci mari de gresie maro, iar peste patul metalic, de două persoane, este un cearșaf cu imprimeu de trandafiri violet. Pentru a da acestei camere, pe cât se poate, aspectul unui dormitor matrimonial, lângă pat a fost pus un dulap pe care e o veioză.

În celulele penitenciarului Târgșor stau între 9 și 14 femei, fiecare având patul și noptiera proprie. Deși împart aceeași cameră, fiecare trebuie să își respecte spațiul. Aurora, care a împlinit de curând 47 de ani, povestește că o altă deținută și-a pus cana de apă, la un moment dat, pe dulapul colegei de pat. Acest gest a fost interpretat ca lipsă de respect și a dus la un atac asupra femeii. Tocmai de aceea, spune deținuta, închisoarea are regulile ei nescrise și e bine să fii foarte atent cum te comporți

,,Da, poți avea curaj să spui ce simți, dar nu prea e bine să o faci. Pentru că, în general, trebuie să știi cam tu despre tine ce gândești. Da, normal, suntem într-o cameră plină de oameni și fiecare ne spunem păsul una la alta, dar fiecare are problema ei, poate să îți dea un sfat bun, poate să nu îți dea un sfat bun. Totul în viață trebuie să decizi tu pentru tine și nimeni altcineva”, spune Aurora. A fost condamnată fiindcă a furat bani din conturile firmei unde lucra. Nu îi lipsea nimic, doar a vrut mai mult și a fost fascinată de ideea de a se îmbogăți rapid.

,,Tuturor celor care vor să comită și care comit o înșelăciune sau altă infracțiune, le transmit să aleagă alte posibilități care să nu îi ducă niciodată într-un penitenciar, pentru că despărțirea de familie e foarte, foarte, foarte grea. Toți banii din lume sau toate bunurile din lume nu echivaleaă cu un zâmbet al copilului tău pe care îl poți avea dimineața. Să fie foarte atenți ce fac și cu cine stau de vorbă”, spune Aurora, care nu vrea ca identitatea ei să fie cunoscută de teamă că va fi marginalizată de prieteni odată ce va fi pusă în libertate.

„Regulile casei”

Lângă celula Aurorei, într-o cameră luminoasă, așezate pe scaun, în semi-cerc, cinci deținute citesc în cor ,,Regulile majore”, ,,Regulile fundamentale”, și ,,Regulile casei”, lipite pe unul dintre pereții încăperii.

,,Regulile majore: fără furturi, fără alte activități ilegale, fără vandalizare sau distrugere de bunuri, fără contrabandă. Regulile fundamentale: fără violență fizică, fără amenințări de violență sau intimidare, fără droguri sau băuturi alcoolice, fără relații sexuale între membrii comunității terapeutice. Regulile casei: respectarea indicațiilor date de personalul comunității terapeutice, punctualitatea, ținuta potrivită decentă și îngrijită, folosirea unor maiere adecvate, politicoase și civilizate în mod constant”, rostesc la unison femeile, în timp ce consilierul Agenției Naționale Antigrog care stă în fața lor le aprobă din priviri.

Aceasta este camera de reabilitare, unde femeile cu dependență de droguri vin de câteva ori pe săptămână pentru a discuta despre problema lor și a căuta sprijin ca să scape de dependență. ,,Bună dimineața, comunitate! Numele meu este Andreea, ședința de azi o voi ține eu. Motto-ul zilei: în fiecare zi e o nouă posibilitate. Cuvântul zilei: ambiție! Bună dimineața, comunitate! Numele meu este Roxana, sunt în etapa de tratament terapeutic cu pastile, sunt adjunct în departamentul recepție. Starea mea de spirit este una bună, pentru că mai am câteva luni și mă gândesc că trebuie să ies de aici”, se introduc deținutele una după cealaltă.

Una dintre ele are 29 de ani, a absolvit Academia de Studii Economice și a lucrat o lungă perioadă ca asistent manager la o prestigioasă companie din domeniul imobiliar din București. Din cauza anturajului, tânăra spune că a început să consume droguri ușoare la început, apoi din ce în ce mai puternice, astfel încât și-a pierdut și rațiunea și locul de muncă. Iar dependența a împins-o să comită o tâlhărie, furând un telefon mobil de la o altă fată.

,,Nu îmi aduc aminte foarte bine ce s-a întâmplat atunci, era o perioadă în care nu mai făceam diferența între oameni, lucruri, zi sau noapte. Din descrierea procurorului am înțeles că am luat telefonul unei fete, am împins-o și am fugit cu el la o casă de amanet, unde am fost prinsă de polițiști. Asta a fost șansa mea, pentru că dacă nu mă arestau atunci, probabil nu mai eram azi în viață. Așa, am ajuns aici, unde nu am avut acces la droguri și am putut să scap, astfel, de dependență și sunt pregătită să încep o nouă viață”, povestește Alexandra.

Nu știe ce o așteaptă afară, în lumea liberă, nu știe ce va munci, nici câți dintre prieteni îi vor mai răspunde la telefon, dar e decisă să nu se mai atingă niciodată de droguri. Speră că terapia pe care a urmat-o în penitenciar împotriva acestei dependențe îi va folosi și, astfel, va putea să își întemeieze o familie.

Deținutele mame

La penitenciarul Târgșor este amenajată și o secție pentru femeile însărcinate și pentru cele care au devenit de curând mame. După ce au născut, acestea pot rămâne în penitenciar, în această celulă special amenajată, împreună cu bebelușii până când cei mici vor împlini vârsta de un an. Apoi, copiii fie vor fi încredințați unei rude, fie vor fi dați în plasament până când mama va fi pusă în libertate.

,,Unitatea este structurata pe opt secții de deținere, practic acest penitenciar are în custodie deținute femei din toată țara, inclusiv din toate regimurile de executare. Adică, avem deținute arestate prevenitv, din regim de maximă siguranță, regim închis, regim semi-deschis, regim deschis, inclusiv avem o secție amenajată special >, unde sunt cazate deținute care au în îngrijire copii până la vârsta de un an, la solicitarea lor. Ca număr de paturi, sunt undeva la 740 de paturi instalate, dar capacitatea legală a penitenciarului este undeva la 687 de locuri. Practic, dacă am aplica norma de 4 metri pătrați, raportat la spațiile pe care le avem pentru cazarea acestora, am avea cel mult 420 de locuri”, explică directorul adjunct al penitenciarului Târgșor, Mircea Decu.

Acesta precizează că principala problemă a penitenciarului este lipsa de personal, deoarece, în prezent, sunt momente în care de paza celor aproape 600 de deținute se ocupă cel mult 16-17 agenți.

,,Unitatea, ca și toate penitenciarele din România, se confruntă cu un deficit acut de personal. Noi ar trebui să avem undeva la 440 de angajați, dar momentul de față lucrăm cu aproape 190-200 de oameni, în întreaga activitate. Sunt situații în care, în zile de sărbători legale, sâmbăta și duminica, sau după orele de program, practic rămân undeva la 16-17 oameni în penitenciar. Avem un singur medic, e fosta doctoră care s-a pensionat și acum lucrează prin contract cu noi. Vă dați seama, e un singur medic la aproape 600 de persoane. Anul trecut, am încadrat 19 colege, care sunt în faza de debut și în faza inițială, dintre care una deja și-a dat demisia, iar altă colegă a participat la alt concurs, în altă parte, a luat și am rămas cu 17. În practică, ar trebui să avem, la opt secții, opt educatori. E unul singur. E dificil, uman și profesional automat că există o supraîncărcătură de sarcini și evident că și deținutele pot percepe chestiunile astea. Uzura este destul de mare, uzură atât fizică cât și psihică. Uzura psihică vine prin prisma faptului că în ansamblul său sunt energii negative, pentru că sunt oameni certați cu legea, oameni care au săvârșit infracțiuni cu cruzime sau violență, alții din alte lucruri și, automat, unde sunt strânse toate aceste persoane launloc automat că poate apărea o energie negativă a climatului în care lucrezi”, descrie Mircea Decu situația în care a ajuns penitenciarul Târgșor.

În acest moment, mai mult de jumătate din angajații sistemului penitenciar din România au peste 40 de ani, mai exact, 6.228 au între 40 de ani și 55 de ani, iar 211 au peste 55 de ani, conform raportului ANP din anul 2016. În penitenciarele din toată țara lucrează puțin peste 5.700 de tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani. Același raport arată că, în prezent, ANP are doar 12.143 de angajați, din care de paza și deținerea celor peste 27.000 de persoane aflate la închisoare se ocupă numai 7.676 de agenți. Anul trecut, peste 1.900 de angajați au părăsit sistemul din diferite motive, de 10 ori mai mulți decât în 2015, când mai puțin de 260 de agenți au plecat din ANP.