Spitalul Penitenciar Jilava: Aparatură din 1976, angajați care acuză că iau TBC de la deținuți

În momentul în care intri pe ușa Spitalului Peniteniar Jilava, diferența dintre acesta și o închisoare propriu-zisă nu e mare. Toate saloanele au uși din fier masiv, gratii la fereastră și paturi metalice, de o persoană.

Penitenciarul-Spital București-Jilava a fost înființat în anul 1973, prin desființarea Spitalului Văcărești, iar în cadrul lui se derulează Programul Național de control al tuberculozei, Programul de prevenire HIV-SIDA în penitenciare și Programul de prevenire a consumului de droguri în penitenciare.

În fiecare an, peste 5.000 de oameni lipsiți de libertate ajung la tratament în Spitalul Penitenciar Jilava. Încadrată în categoria a III-a de competență, unitatea medicală tratează și boli interne, boli cardiace sau cele de piele, afecțiuni psihiatrice și asigură terapie intensivă. De asemenea, are în dotare un laborator clinic, o unitate de radiologie și o farmacie, capacitatea totală a unității fiind de 391 de paturi.

Problema intervine însă atunci când vine vorba desre aparatura medicală.

Pe lista, făcută publică și de Autotitatea Națională a Penitenciarelor se află aparate medicale mai vechi de 20 de ani: aparat de ventilație SAVINA (2001), canapea consultatii (1990), masa pentru tehnică dentară (1990), măsuța pentru instrumentar (1990). Și tot din anul 1990 datează și negatoscopul, aparatul de distilat apa și oscilometrul folosite în Spitalul-Penitenciar Jilava.

În magazia unității, aparatele sunt bune de dus la muzeu. Aici se află: un aparat electrochirurgical CH 4 din 1976, un stetoscop si gastroscop vechi de 27 de ani, , o lampă bactericidă pentru plafon din 1990 sau un aparat E.K.G.cu 6 canale portabil din 1993.

Cea mai nouă achiziție este un „electrocardiograf cu 12 canale M-TRACE”, cumpărat în 2015 și stocat, de asemenea, în magazia unității.

Datele oficiale arată că cele mai multe achiziții de instrumente și aparate medicale s-au realizat la începutul anilor ’90 și la începutul anilor 2000. Astfel, între 1990 și 1993 s-au cumpărat 39 de echipamente noi, între 2000 și 2004 au fost achiziționate alte 60 de noi aparate, iar din 2005 până în 2015 nu au mai fost cumpărate decât 17 echipamente medicale noi. În ultimii doi ani, spitalul-penitenciar nu a mai achiziționat niciun echipament medical, conducererea precizând, însă, că în prezent sunt în derulare procedurile pentru cumpărarea unui nou defibrilator, a unui EKG performant, a unui electrocauter și a unui set de aparatură de dermatologie.

„Nu ne putem compara cu un spital-penitenciar din Suedia sau Norvegia, dar suntem peste multe dintre spitalele județene din România. Unele din ele (n.r. instrumente medicale) s-au schimbat, unele deja s-au casat, dar multe au rămas în stoc încă fiindcă e vorba de proceduri, pentru că legea ne obligă întâi să scoatem la licitație chiar și aparatura stricată, și dacă nu se prezintă nimeni la licitație să începem procedurile de casare. Dar și aici, cu firmele de remat e complicat, pentru că se fac adrese către firme, care vrea să îl ia, care nu, pentru că aparatele au în ele și fier și plastic și material textil. Deci, dintr-un anumit punct de vedere cred că aceste proceduri ar trebui simplificate. Mai există, de asemenea, unele aparate mai vechi, stricate, pe care nu le poate repara nimeni și fie sunt propuse pentru casare, fie au fost deja casate. Durata normală a unui aparat, a unui mijloc fix e de 10 ani, în statele dezvoltate e de cel mult 6 ani, dar noi, în România, fiindcă sunt foarte scumpe aparatele, mai găsești piese pentru ele și le mai folosești. Dar nu pentru cele din anii 1990, sau din anii ’70 – ’80. Avem, în spitalul Jilava și aparatură modernă, cum nu se găsește în multe spitale din țara asta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Emil Bora, lider de sindicat Spitalul Penitenciar Jilava.

Conducerea unității susține că are de mai mult timp un proiect de modernizare a spitalului-penitenciar Jilava, care presupune și construirea unor noi clădiri, moderne, la standarde occidentale. Investiția totală ar fi de aproximativ cinci milioane de euro, bani care ar trebui să fie alocați fie de Administrația Penitenciarelor, fie din fonduri europene.

” Spitalul este un spital care funcționează conform normelor sanitare în vigoare, este un spital acreditat, are absolut ceea ce trebuie unui spital că să funcționeze. Iar acolo unde competențele noastre sunt depășite, ne adresăm rețelei publice. Aici vin pacienți cu probleme de sănătate reale, care au nevoie de îngrijiri medicale, iar noi încercăm să facem acest lucru fără a ține cont de faptul și fără a fi influențați de faptul că ei sunt deținuți. Pentru noi sunt, în primul rând pacienți. Faptul că noi suntem un spital cu profil medical, atunci tot ceea ce înseamnă altfel de afecțiuni, de exemplu cele chirurgicale, sunt trimise în afară. Sau, acolo unde e nevoie de investigații medicalii de înalta performanță, cum ar fi efectuarea Computer-Tomografiei Rezonanței Magnetice Nucleare (RMN-CT), zona de chirurgie cardio-vasculară, zona de neurochirurgie”, spune medicul Geta Cucu, numită la conducerea Penitenciarului Spital Jilava în luna ianuarie a acestui an.

Există și un beneficiu. În timp ce un român așteaptă și șase luni să fie programat pentru un RMN, un deținut beneficiază chiar a doua zi de astfel de controale.

„Dacă astăzi se constată că un pacient are nevoie de un RMN, acestuia i se va face testul chiar și mâine, sau, cel mai târziu, peste două zile. Avem un contract de prestări servicii încheiat cu o clinică medicală care furnizează astfel de servicii și programările se fac cu maximă celeritate”, explică doctorul Geta Cucu.

Cei 75 de bolnavi de TBC sunt cazați în două clădiri distincte, una pentru femei și cealaltă pentru bărbați, în care nu au dreptul să intre decât anumiți membri ai personalului de pază. Nici echipei MEDIAFAX nu i s-a permis accesul, deoarece riscul de contaminare cu virusul tuberculozei este foarte ridicat.

„Nu ai prea multe așteptări când vii aici, auzi multe, din partea prietenilor, din partea colegilor, dar este un sistem că oricare altul, în special în ceea ce privește îngrijirile medicale. Ca medic, sunt importanți pentru noi pacienții, însă, zona această este mai specială, pentru că lucrăm cu niște persoane mai speciale, vulnerabile, care au nevoie de îngrijiri medicale și atunci este foarte interesant, pentru că aici, că medic, poți găsi foarte multe satisfacții și poți face foarte multe lucruri pe care în sistemul public nu le poți face întotdeauna.”, mai spune directorul unității în cadrul interviului acordat jurnaliștilor MEDIAFAX.

Pe de altă parte, sindicaliștii acuză că aici s-au îmbolnăvit de TBC mai mulți anjajați.

„Agenții care se ocupă de paza deținuților riscă în permanență să se îmbolnăvească de TBC, chiar dacă doar 8-10 dintre aceștia lucrează în secția de detenție a bolnavilor de tuberculoză. Pentru că TBC-ul se transmite prin aer, iar noi ne întâlnim cu deținuții la comisiile de eliberare condiționată, ne întâlnim cu ei prin curte, ne întâlnim cu ei la chioșc, ne întâlnim cu ei peste tot. Dar sporul de pericol nu îl primesc decât agenții care lucrează pe secția respectivă. În ultimii 5 ani, de exemplu, 3 sau 4 colegi s-au îmbolnăvit, au contactat TBC, și niciunul dintre aceștia nu lucra în această secție de bolnavi de tuberculoză, ci la vizită sau în alte zone ale spitalului. (…) Adevărul este că foarte mult timp nu s-au făcut investiții, pentru că, deși s-a mai cumpărat câte un aparat, un instrument, ceva, cu o floare nu se face primăvară. Ca să ajungem la nivelul unui spital-penitenciar occidental, ar trebui să dărâmăm tot și să reconstruim de la zero. În ultima perioadă ce s-a mai început, cât de cât, să se facă ceva”, a mai afirmat Emil Bora, lider de sindicat Spitalul Penitenciar Jilava.

Am stat de vorbă și cu unul dintre deținuți, care se află de șapte ani în Spitalul Penitenciar Jilava. Radu Fonea are 56 de ani și cei mai mulți ani de viață, adică 36, i-a petrecut după gratii. Prima dată a fost încarcerat la 17 ani, iar de atunci a ieșit doar de două ori din închisoare

„Am un istoric mai bogat… Am fost un nemernic… De mic nu mi-am ascultat părinții, deși am avut o familie destul de bună, o familie organizată. Dar cam așa se întâmplă, cum pleci din copilărie, cum îți croiești drumul, ăla e. Iar eu mi l-am croit cam strâmb, așa că durata vieții mele pe aici pe la pușcărie a fost cam lungă. Am executat până acum vreo 36 de ani. Viața a fost prea scurtă pentru mine în libertate. Am fost doar așa, călător în viață asta…”, povestește bărbatul care se află acum la capătul unei sentințe de 13 ani de închisoare pentru furt și viol.

Radu Fonea împarte salonul cu alți patru bărbați care suferă de afecțiuni cardio-vasculare.

Niciunul dintre deținuții aflați la tratament în cadrul Penitenciarului-Spital Jilava nu s-a plâns jurnaliștilor MEDIAFAX de condițiile de detenție sau de serviciile medicale oferite. În schimb, Florin Licioiu, un tânăr în vârstă de 24 de ani, încarcerat la Penitenciarul Ploiești, a povestit în cadrul unui interviu acordat MEDIAFAX în luna februarie a acestui an, cum a fost tratat în momentul în care s-a plâns de dureri abdominale.

„Pot să spun că nu mă împac cu mâncarea care se dă aici (n.r. la Penitenciarul Ploiești). Ciorba, în primul rând, nu este cum trebuie. Felul doi, ne dă fasole zi de zi sau varză și nu pot să fac chestia asta pentru că am început de gastrită la stomac și nu am cum să mănânc fasole de aicea, care jumate din ea e cu făină. Am încercat să le spun, dar nu am fost luat în seamă. Am fost la medicul din Jilava și i-am spus că am asta, asta, asta. Și mi-a zis «du-te bă be-aici că tu n-ai probleme. Câți ani ai, 24?! Păi la anii tăi vii să te vaiți?». Mi-a luat o tensiune și m-a dat afară. Fără alte analize”, a povestit Florin.

Cel mai cunoscut caz, este al omului de afaceri Dan Adamescu, care, înainte de a muri, a descris condițiile de detenție din spitalele penitenciar Rahova și Jilava.

„Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masă cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Dușul era situat lângă WC. (…) Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunț la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea și până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar. (…) Am avut probleme cu somnul pe timpul nopților în Penitenciarul Rahova deoarece deținuții țipau și se loveau cu capul de ușile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad” a scris Dan Adamescu.

Omul de afaceri s-a plâns de condițiile de încarcerare, de înghesuiala din celule, calitatea mâncării, lipsa dotărilor medicale elementare, lipsa activităților și a spațiului în care deținuții să se miște, mizeria, toaletele turcești sau prezența șobolanilor. Adamescu a fost transferat, ulterior, la o clinică privată, unde a decedat după aproximativ patru luni.

Membrii familiei omului de afaceri au reclamat, atunci, că decesul a survenit ca urmare a contaminării cu bacteria patogenă stafilococul auriu, acuzație infirmată, însă, de Administrația Națională a Penitenciarelor.