ECONOMIA României, în ușoară creștere în trimestrul II din 2024, atingând valoarea de 442,094 miliarde lei

Publicat: 10 10. 2024, 10:14
Sursa foto: Profimedia images

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat datele preliminare privind evoluția Produsului Intern Brut (PIB) al României, care a crescut în trimestrul II cu 0,3% față de trimestrul I, atingând valoarea de 442,094 miliarde lei. Estimările pentru semestrul I al anului indicau un PIB de 870,376 miliarde lei.

Conform datelor INS, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 0,9% în trimestrul II 2024 comparativ cu același trimestru din 2023, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.

De asemenea, pentru semestrul I 2024, PIB-ul a crescut cu 0,7% pe seria brută și cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu semestrul I 2023. INS menționează că seria ajustată sezonier a PIB-ului trimestrial pentru perioadele anterioare a fost modificată, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2007-2023.

Estimările ajustate sezonier pentru trimestrul II 2024 au arătat un PIB de 442,094 miliarde lei la prețuri curente, marcând o creștere reală de 0,3% față de trimestrul I 2024 și de 0,9% față de trimestrul II 2023.

În ceea ce privește semestrul I 2024, PIB-ul a fost estimat la 870,376 miliarde lei, în creștere reală cu 1,4% față de semestrul I 2023.

Analiza INS pe domenii de activitate

Comparativ cu estimările anterioare, dinamica PIB-ului a crescut cu 0,1 puncte procentuale, iar valoarea adăugată brută a crescut cu 0,2 puncte procentuale.

Modificările semnificative între cele două estimări au fost observate în următoarele sectoare:

  • Agricultura, silvicultura și pescuitul: Contribuția a rămas constantă (0,3%), dar volumul de activitate a scăzut cu 1,2 puncte procentuale.
  • Industria: Contribuția a fost de -0,1%, iar volumul de activitate a scăzut ușor.
  • Construcțiile: Contribuția a scăzut de la +0,2% la +0,1%, fără modificări semnificative ale volumului de activitate.
  • Comerțul: Contribuția a crescut de la 0,0% la +0,2%, cu un volum de activitate în creștere de 2,1 puncte procentuale.
  • Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 98,2% la 98,1%).
  • Intermedierile financiare şi asigurările nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 99,9% la 99,8%.
  • Tranzacţiile imobiliare au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,2%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (97,4%).
  • Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (99,8%).
  • Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, nu au suferit modificări privind contribuţia la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a schimbat faţă de estimarea anterioară (100,2%).
  • Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii au avut aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,3%) între cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 106,4% la 106,3%), potrivit News.ro.