Explozie pe piața petrolului. Previziunea OPEC pentru 2021
OPEC anunță o explozie a cererii globale de petrol pentru anul viitor. În 2021, prevede Organizația Statelor Exportatoare de Petrol, cererea va atinge un nivel record, de 7 milioane de barili pe zi! Experții se bazează pe necesitatea redresării economiei mondiale în urma pandemiei de coronavirus.
Astfel, este de așteptat ca cererea pentru ţiţeiul OPEC să crească anul viitor până la 29,8 milioane de barili pe zi, din ce susțin specialiștii celui mai important cartel din lume, citați de publicația World Oil.
Estimarea OPEC, prima cu privire la anul 2021, nu include riscurile negative care s-ar putea materializa la anul, cum ar fi tensiuni comerciale între SUA şi China, un nivel ridicat al datoriilor sau un al doilea val de infecţii Covid-19.
Covid-19 a prăbușit piața petrolului
Măsurile de izolare introduse pentru a ţine sub control răspândirea virusului au afectat în mod deosebit piaţa petrolieră, unde la mijlocul lui aprilie preţurile s-au prăbuşit cu 70%. Pe fondul scăderii cererii din piață, s-au acumulat stocuri mari de petrol şi combustibili la nivel mondial.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut luni cu 0,52 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 42,72 dolari.
Totuși, previziunile sunt optimiste, după cum se vede. OPEC se aşteaptă la o scădere anul acesta cu 8,95 milioane de barili pe zi, mult mai puţin decât în raportul din luna iunie.
Săptămâna trecută, și Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit estimările privind cererea de petrol în 2020, dar a avertizat că răspândirea pandemiei reprezintă un risc la adresa perspectivelor globale. „Deşi piaţa petrolului înregistrează, fără îndoială, progrese, în unele cazuri creşterea numărului de infecţii ne reaminteşte că pandemia nu este sub control şi riscurile la adresa perspectivelor globale sunt preponderent negative”, a atras atenția Agenţia Internaţională a Energiei.